De cateva zile prin presa umbla stirea despre aparitia unei carti bomba la inceputul lui Martie, scrisa de necunoscutul critic literar (care nici macar nu se considera critic) Adrian Marino, numita "Viata unul om singur" si in care unele valori recunoscute si acceptate ale culturii noastre sunt coborate de pe piedestal alaturandu-li-se caracterizari extrem de dure.
Despre carte si aprecierile facute se poate afla de pe net, cu toate ca probabil sunt plecate din aceeasi sursa, toate citatele fiind identice.

Ma uit la tv si-l ascult pe Nicolae Manolescu vorbind despre subiect. Ma intereseaza latura umana si nu cea culturala a discutiei.
Manolescu e oarecum apreciat in cartea lui Marino, spre deosebire de Plesu, Liiceanu, Dinescu (Dinescu asta chiar face parte din crema culturii noastre??), Patapievici (ma refer la cei in viata) si mi se pare interesanta reactia usor apreciativa a autorului "istoriei critice a literaturii romane" dar numai cat sa multumeasca intr-un fel subtil lui Adrian Marino pentru ingaduinta sa, specificand apoi ca nu l-a mentionat intr-un capitol special in cartea sa pentru ca nu merita (are condei searbad).   
Aud ca ceilalti criticati de Marino au reactionat extrem de agresiv, mai ales Dinescu care spune ca acesta ar fi fost colaborator al securitatii.

Cand suntem laudati, apreciati, evidentiati in mod pozitiv de un personaj, suntem mai blanzi cu el in caracterizari si dimpotriva cand cineva ne condamna sau nedreptateste, in opinia noastra, suntem cu mult mai nedrepti si virulenti in contestarea lui?     
Ar trebui sa functioneze comportamentul subiectiv, normal de altfel in relatiile interumane si in sfera culturala?

In multe reviste de moda, sport sau sanatate, sunt sfaturi nenumarate despre cum sa scapam de burta. In cele de sanatate si sport suntem invatati cum sa o inlaturam iar in cele de moda cum sa o ascundem.
Nu am sa dau sfaturi de slabit si nici de imbracat favorabil.
Burta este partea care in disproportie cu restul trupului ne da o imagine neplacuta?
Si?
Vrem o imagine placute?
Credem ca burta e de vine?
Atunci scapam de ea daca dorinta de a avea abdomen plat e mai mare decat pofta de shaorma sau de lenevit in fotoliu.
De ce vrem sa nu se vada ca avem burta, imbracand ceva cu dungi verticale ca sa o ascundem?
Sa-i inselam pe cei din jur?
Sa producem o imagine falsa?
Mergand mai departe cu rationamentul putem presupune ca un aspect sportiv ne aduce enorm de multe sanse in plus sa cucerim o femeie frumoasa, una pe care ne-o dorim.
Degeaba justificam ascunderea burtii cu sute de alte motive puerile pentru ca adevaratul motiv, chiar si subconstient, e cel de a placea unei femei.
In afaceri nu te incurca burta, in profesiunie nici atat, daca esti artist(bun) poti arata oricum ca nu conteaza, etc
Ascundem burta sub dungi.
Si?
 Cucerim femeia dorita, apoi candva tot se va ajunge la momentul in care dungile trebuie sa dispara.
Ce facem?
O dezamagim?
Ea l-a placut pe cel cu abdomen plat nu pe cel care se revarsa acum din corset, sau apare de sub alte artificii.
Mintea noastra ar trebui sa lucreze altfel in cazul acesta.
Vrem o anumita femeie despre care stim ca o sa ne refuze curtea daca avem un pic de burta? Alegem doua variante(cea cu ascunsul in niciun caz): ori scapam de burta ori ne scoatem femeia din minte.
Vom gasi destule alte femei care nu vor tine cont ca avem burta. Desigur intre cele gasite majoritatea vor gandi ca noi, deci isi vor dori un barbat care nu va tine cont ca si ele au burta.
Restul variabilelor merg in domeniul frustrarii si nefericirii.
Nu vei fi nicidata fericit doar dorindu-ti ceva ce nu poti avea si nefacand posibil sa ai acel ceva prin eforturi.  

Cand sufletele nu sunt pereche, cum se cheama ele daca totusi sunt apropiate? Poate vecine. Sau mai bine corespondente. Sigur corespondente pentru ca intrunesc cel putin doua sensuri ale cuvantului "corespondent"; cel de asemanator si cel de comunicare. Urmele nu tin locul persoanei. Nu la fel pentru toti. Eu cand vad urmele rad si plang dar sunt fericit pentru ca vor fi iarasi calcate. Primesc imbratisarea, sarutul, zambetul dar si fericirea de ramas bun, in fiecare aeroport sau gara a vietii. Sunt egoist insa. Raspund la fel dar imi pastrez fericirea. Estompeaza dorul ca un balsam. In lipsa fericirii visele dispar facand loc angoaselor. Fericirea temporara alternata cu nefericirea temporara e amnezia sufletului. Depinde doar ce uitam pentru moment: Ca iubim sau ca nu iubim cu adevarat.

Azi legume innabusite.
Sanatos, de post, gustos si usor de preparat.

Morcovi, ceapa rosie, ardei rosu, ardei verde, praz, mere, in cantitati aproximativ egale.
(Trebuia si dovlecel dar nu am gasit in preajma si mi-a fost lene sa caut mai departe)
Toate spalate, merele curatate de coaja si seminte, taiate cuburi, rondele sau alte forme dar bucati mai mari si asezate in oala de ceramica (cu capac etans) fara nimic altceva decat sare. Daca nu ai asa ceva merge si in Yena doar ca nu va avea gustul de pamant precum cele din oala mea.

Eu le-am lasat la 250 grade, cam o ora si jumatate.

Inainte de cuptor:

Cum arata la final:

Azi e "pomenirea mortilor - Mosii de iarna"

Se pot pomeni toti cei care au murit nedespartiti de Biserica. Nu pot fi pomeniti cei care au murit in dispret cunoscut fata de Dumnezeu. Precizam ca orice slujba a Bisericii se savarseste numai pentru cei care sunt membri ai ei, adica au devenit prin Sfintele Taine, madulare ale Trupului tainic al lui Hristos. De aceea nu pot fi pomeniti nici copiii morti nebotezati, pentru ca ei nu sunt membri ai Bisericii.
sursa

Daca acestia nu sunt membrii bisericii inseamna ca nici la Dumnezeu nu ajung?
Pentru cei cu dispret cunoscut fata de biserica ar fi sa zicem o pedeapsa dar pentru pruncii nebotezati?

Ce inseamna dispret cunoscut fata de biserica?
Daca ar fi sa judecam dupa atitudine si eu am acel dispret (cunoscut in cercul meu fireste) fata de popi, de institutia incontrolabila din niciun punct de vedere, pervertita ca orice srl protejat de niste pile, numita biserica.
Dar eu fiind botezat sunt probabil membru al ei... dar unul carcotas.

Iata ce bine zice Florin Chilian despre povestea asta:

Cand primesti un dar (nu un imprumut) si spui multumesc, acest multumesc a incheiat orice obligatie a ta fata de cel ce-ti daruieste cu draga inima?
Spunem multumesc oricand, la orice mic sau mare serviciu, la orice gest binevoitor si asta nu e rau dar ma intrebam, de ce al nostru multumesc inseamna incheierea raporturilor dintre cel ce a oferit si cel ce a primit, pe cand in alte limbi, portugheza de exemplu, multumesc se spune obligardo adica obligat.

Daca cineva iti ofera locul in autobuz, iti deschide usa sau iti da voie sa treci in fata lui la rand, acest lucru nu te obliga sa faci la fel? Nu intorcand serviciul acelui om, pentru ca probabilitatea sa-l reaintalnesti e mica dar facand acelasi gest amabil in alte imprejurari, oferint la randul tau scaunul, deschizand usa cuiva sau oferind locul la rand celui grabit.

Despre cei ce nu spun niciodata multumesc ce sa mai zic...?

Are patru milioane pensie. Cat tata. Dar tata a fost zidar si probabil ca nu putea primi mai mult in conditiile actuale si in comparatie cu altii care au adus foloase infinit mai mari tarii.
Vad pe stiri garsoniera saracacioasa a maestrului Johnny Raducanu si simt revolta cum ma cuprinde.
Are 80 de ani si pentru prima oara il aud vorbind pe un ton pesimist.
Nu i-a lipsit sarcasmul niciodata acum insa discursul sau e trist, simtindu-re revolta fata de oameni de oamenii din viata lui, mai mult cei din viata sa de azi decat de cei cu care s-a intersectat candva.
Zice: "Prieteni? Nu am prieteni. Oamenii pe care si-am cunoscut nu mai sunt. Au ramas numai lichele."
"Sa mananc imi ajung 400 de lei pentru ca sunt vegetarian iar cartofii si celalalte legume nu costa mult. La o luna mananc si cate o friptura."
Deci nu e vegetarian convins ci constrans.
Trist.
Apropo de lichele, sunt cu miile care au pensii nesimtite rezultate din activitati la fel de nesimtite. Astia nu sunt vegetarieni, nu stau in garsoniere mizere si nu se izoleaza in casa cand e rece din cauza operatiei la inima ci se plimba in statiuni exotice, in masini luxoase iar in alimentatia lor nici macar salata nu e total vegetala .
Dar au stiut pe cine sa slujeasca si recunostinta sistemului pervertit s-a intors catre ei.
Johnny Raducanu nu a stiut sa cante la secu' ci doar in cluburi mai mari sau mai mici de jazz.
Asta nu aduce beneficii materiale in timp artistului.
Aduce in schimb bucurie iubitorilor de muzica buna insa recunostinta lor nu poate plati facturile maestrului, nici madicamentele si nici hrana necesara unui batran de aproape 80 de ani.

Mereu ne trasam o linie verticala imaginara care e, sa spuneam, linia vietii noastre, cursul pe care noi il vedem, in mod subiectiv desigur, reper de normalitate.
In stanga ei asezam necazurile, nemultumirile, ceasurile rele, ghinioanele, nereusitele, dramele, minusurile si tot ce poate fi considerat negativ in viata noastra.
In dreapta liniei asezam: reusitele, bucuriile, clipele frumoase,dragostea, succesele, norocul, deci toate plusurile(fig1).
Unii dintre noi impingem linia aceea mai la dreapta, cei cu prea multe nemultumiri in viata (fig2), iar altii ne ducem linia mult spre stanga, cei favorizati de soarta(fig3).
Deplasarea voluntara a liniei spre stanga sau spre dreapata este factorul ce ne creaza o optica gresita despre viata noastra.
Mai exact cei ce au prea multe necazuri, impingand-o in dreapta ajung sa creada ca asta e soarta lor, ca asa trebuie sa le fie viata iar fiecare binefacere banala al destnului, ce pentru altii ar parea ceva normal, de ei poate fi perceput drept noroc nemeritat iar cei ce o aseaza in stanga si asupra carora ploua cu bucurii, in clipa in care intampina un banal disconfort cad in depresie plangandu-se de nedreptate.
Ca sa ne simtim confortabil in viata noastra trebuie sa mentinem acea linie la mijloc accptand ca viata ne poate oferi aleator si bucurii si necazuri.

Daca ai calatori in timp si ai afla ca maine, peste o saptamana ori un an nu vei mai fi cu iubita sau iubitul tau, ce-ai face?
Ai parasi corabia?
Sau ai prefera continuarea, ascunzandu-te in spatele pricipiului "carpe diem"?

Parasind nu-ti trece prin minte ca exista riscul sa fii chiar tu cel ce a facut ca viitorul sa fie cel vazut in calatoria ta temporala?
Ramanand nu te temi ca vei trai constient intr-o minciuna?

In sticla e chiar produsul scris pe eticheta, cu toate ca e transparent iar gustul e de apa chioara.
Sa vezi...
Cineva a adus o sticla de ceai (Nestea) inghetata pe jumatate. Adica jumate gheata, jumate lichid, ca sa fiu mai exact. Am lasat-o pe masa in bucatarie sa se dezghete dar pana sa se produca fenomenul invers inghetarii n-am mai avut rabdare si mi-am pus un pahar.
Asa ceai bun nu am baut in viata mea.
Aromat, dulce, concentrat...
Mi-am dat seama ca procesul de inghetare a indreptat o nedreptate si anume a imbunatatit calitatea ceaiului, separand apa chioara de licoarea placuta.
Am invitat si pe cei din casa sa isi puna un pahar apoi am lasat bucata de gheata sa se topeasca.
A ramas ce se vede in poza. un lichid incolor si fara niciun gust.