_     Asteptarea ii strangea inima iar clipele treceau sapandu-si drumul pe fruntea lui lasand in urma lor riduri adanci.
     Disparuse brusc.
     Tot ce ne loveste in viata trece prin clasicele etape, "negare" si "acceptare", cu particularitatile intermediare caracteristice evenimentului respectiv.
     Bolnavii de cancer au initial "socul". El nu avusese "socul" pentru ca nu-l anuntase nimeni de disparitie ci doar o constata dureros, secunda cu secunda. Socul era inlocuit de speranta, furie, autoamagire, dorinta, stari care se amestecau intr-un amalgam ce lucra ucigas la starea sufletului sau.
     O iubea nemasurabil. Cand iubesti asa renunti la parti din tine inlocuindu-le cu celalalt  iar cand acesta pleaca rupe din tine totul, in loc lasand nimicul, acel nimic ce doare crunt.
     Oamenii care isi accepta diagnosticul fatal dupa chinuri sufletesti ingrozitoare nu vor sa mai accepte vestea buna ca diagnosticul era gresit.
     Reintalnirea, aranjata de hazard, puse fata in fata doi oameni pareau aproape straini desi aveau sentimentele neatinse. O pojghita de gheata ii imbraca dar focul launtric isi facea simtita existenta, se vedea acest foc in ochii lor, tradat de cate o flacara sau o scanteie ce reuseau sa evadeze
     El simtea ca paseste pe o fasie mica si fragila de bucurie de a carei rezistenta se indoia, asta facand sa-i tremure si gleznele si inima.
     Nu voia sa stie de ce a disparut. O explicatie nu ar mai fi intors inapoi nici o secunda din cele pierdute.
     El nu voie sa stie nici daca va pleca.
     De tama certitudinii a preferat incertitudinea, o stare ce il insotise permanent pana la intalnirea din acel moment.
     Se simtea ca supravietuitorul unui incendiu adunand din ramasite fumegande bucati din viata lui, sperand ilogic la o reconstituire dar le tinea cu grija intre degete, temandu-se ca starea lor fragila le va transforma si pe acestea in cenusa.
     O saruta pe buzele topite de dorinta si disparu fara sa mai intrebe ori sa ofere explicatii.