_    (Era si un film "true lies")
    Oare exista un proces similar dializei care se poate aplica gandurilor?
    Eu folosesc unul empiric si uneori functioneaza.
    Cand am nevoie sa-mi spal creierul, sa mi-l curat de ganduri rele, citesc literatura usoara (chiar proasta) sau vad un film ieftin, lucruri care nu iti lasa nimic in minte dupa ce le termini dar care iti ocupa mintea cat le acorzi din timpul tau.
     Zilele trecute intr-un moment de acest fel am vazut "Our idiot brother" o comedie simpatica, genul acela despre care stii de la inceput ca are happy end.
     Filmul s-a incadrat bine in cerintele mele din acel moment dar nu fix pentru ca o neconcordanta tot a aparut legat de scopul si efectul lui. Speram sa nu raman cu nimic insa am ramas cu gandul la "adevar".
     Adevarul e ceva ciudat in vremurile noastre, o marfa vanduta in ambalaje diverse care desi contin acelasi produs are efect diferit, efect dat nu de fond ci de forma, nu de interior ci de invelis.
     Personajul principal din film e un tip care nu minte niciodata, atat de inocent si curat sufleteste incat toata lumea, inclusiv familia lui, il considera idiot. Deci nu din cine stie ce convingeri morale nu minte ci  din nestiinta de a manui minciuna.
     In lumea de azi chiar trebuie sa fii idiot ca sa spui numai adevarul sau sa crezi in puterea lui. Cel putin asa arata efectele sociale ale minciunii si adevarului.
     "Putem minti cu adevarat dar nu putem spune adevarul mintind" ma gandesc eu uneri.
     Apoi ma razgandesc.
     Notiunea de adevar si minciuna functioneaza uneori cu efect placebo, mintea noastra atribuind unei minciuni de care suntem convinsi ca e adevar efectele unui adevar.
     In ultima instanta ce conteaza, tratamentul sau rezultatul?
    Zilele trecute ascultam in masina o emisiune despre cum sa-i inlaturi partenerului o suspiciune legata de o eventuala escapada amoroasa. S-a ajuns la concluzia ca cel mai sigur procedeu e sa spui adevarul. "Unde ai fost draga pana la ora asa si pe deasupra mai si mirosi ca o parfumerie?" "La femei iubito" Orice alta minciuna, oricat de elaborata, e un esec in acel caz.
     Deci adevarul e considerat minciuna si te salveaza, in mod paradoxal nu datorita valorii lui morale ci aparentei de minciuna.
     Mintea pervertita de atingerea minciunii, fie si intamplator, isi formeaza reflexul de a se indoi de orice afirmatie, imbracand-o mai intai in prezumtia de minciuna. Astfel ajungem la situatia absurda in care ascultam adevarul si credem ca e minciune dar si ascultand o minciuna ne indoim ca ar fi minciuna deci il facem mincinos pe cel ce o spune transformand-o in adevar.
     Toti suntem parca specialisti in minciuna si adevar iar cand cineva incearca sa ne minta ne plangem ca ne este insultata inteligenta, adica echivalentul lui "eu as minti cu mult mai bine decat tine".

Ma duc sa vad un film vechi (si bun) pentru a anihila efectul spalarii creierului :)