Am trecut ieri pe langa muzeul militar central si cum traficul pe strada aia este ingrozitor, am avut timp sa privesc un pic inspre tunurile, tancurile  si rachetele asezate in curtea muzeului.
    E cutremurator sa observi ca procente enorme din resursele materiale si intelectuale ale omenirii sunt irosite pe inarmare. Desigur sub pretextul apararii sau descurajarii.
L-am vizitat fascinat de cateva ori in copilarie insa acum ma intreb de ce oare un muzeu militar, o istorie a mortii, este obiectiv vizitabil trecut in strategia educationala.
   Imediat dupa vizitarea muzeului ar fi necesara si o vizita la cimitir sau o vizionare de documantare despre ororile razboaielor.
   Cand esti copil mintea ta ca un burete asimileaza multe aberatii care apoi iti marcheza existenta. Azi ma uitam la acea racheta de zece metri din curtea muzeului cu un alt sentiment decat in copilaria mea, cand visam sa fiu chiar eu cel ce o lanseaza.
De fapt multe dintre jocurile copiilor (baieti) sunt legate de arme, razboaie, ucidere... 
    Cred ca omul a devenit cel mai perfid animal in clipa in care pe langa abilitatile naturale de a se apara sau a-si procura hrana a inceput sa dezvolte diabolice strategii militare.
    Cu toate ca e cel mai tanar copil al planetei, viteza cu care el construieste moartea este uluitoare.
    La toate celelalte vietuitoare armele si tehnicile de lupta au ramas intacte de-a lungul intregii lor existente pe cand la om au capatat dimensiuni apocaliptice.