Il citesc cu drag pe Andrei Plesu de fiecare data si aproape fiecare fraza a lui ma face sa dau aprobativ din cap. Asta nu inseamna ca nu sunt si texte sau rationamente cu care nu sunt de acord.
   In textul "un gand rapid despre iubire"(dilema veche) a prins doar superficial ideea, a expus si explicat doar ce se vede de la distanta pe care viata si experienta personala i le-au permis, omitand experienta si vietile altora (vezi iubirea dintre Nabokov si sotia sa, de exemplu) o anumita latura a fenomenului ce seamana cu iubirea pura, confundand-o  cu falsa iubire si anume iubirea aparenta, incompleta sau autoindusa (uneori doar ne imaginam ca suntem iubiti pentru ca ne dorim din tot sufletul asta).
   Iubirea totala, adevarata, eterna arde totul iar in urma ei nu-i  poate supravietui individul care sa o ia de la capat repetand experienta.
   Sunt oameni facuti unul pentru celalalt, oameni care nu pot trai unul fara altul post
iubire, chiar daca fizic, biologic, supravietuiesc, sufletul lor fiind golit de orice resursa necesara altei iubiri.  

1) Ne vom iubi veşnic (cu variante: „Nu ne vom mai despărţi niciodată“, „Nu-mi mai pot
imagina viaţa de-aici înainte fără tine“ etc.) 2) Parcă ne-am cunoaşte dintotdeauna (cu
variante: „Sîntem făcuţi unul pentru altul“, „Am fost programaţi de la începutul lumii să
ne întîlnim“, „Eşti dintotdeauna perechea mea, jumătatea mea“) şi 3) Iubirea noastră e
unică („Trăim ceva rarisim, fără precedent, fără comună măsură cu iubirile altor cupluri“).
Dacă nu te-ai auzit niciodată proferînd măcar unul din aceste trei „absoluturi“, n-ai fost
niciodată cu adevărat îndrăgostit. Faptul că i-ai auzit şi pe alţii vorbind la fel nu te
demobilizează. Cu tine şi cu amorul tău e altceva. Ceva profund, neconvenţional,
ireductibil.  


   Andrei Plesu a vorbit aici despre iubire ca matusa mea Maritza despre pictura lui Mondrian:
    "Ce maica eu nu stiu sa dau cu bidineaua cateva dungi pe o bucata de carpa?"
   Barbatii foarte urati, cu regret afirm dar Plesu e urat ca dracu', au frustrari legate de iubire si daca Schopenhauer si-a permis sa scrie in cel mai brutal stil misogin despre iubire, femeie si sentimente, varsandu-si amarul cauzat de imposibilitatii lui de a gusta din trairile oferite de acel sentiment, vinovata fiind urateniei sa, Andrei Plesu e un intelectual fin si stie ca o abordare misogina a subiectului in zilele noastre l-ar dezavantaja, asa ca atribuie un sens efemer si banal prin repetare infinita, iubirii, din postura celui ce nu prea a fost favorizat de soarta, femeile care i-au spus vreodata acele vorbe pe care le le bagatelizeaza fiind cred foarte apropiate de numarul zero.
   Revenind la matusa Maritza, pictorul foloseste aceleasi culori cu zugravul ce spoieste
pereti insa rezultatul e altul.
   De multe ori fiecare doua entitati unite print acela "banal" sentiment numit "iubire"
compun o simfonie a emotiilor, fericirii, trairilor, clipelor extrem de lungi sau nedrept de scurte, gandurilor carora le pierzi controlul si viselor traire cu ochii deschisi, care  intotdeauna e unica iar uneori e infinita.
   Il respect pe Andrei Plesu pentru profuinzimea gandirii sale, pentru limpezimea cu care
surprinde si relateaza fapte si moravuri omenesti ascunse ochiului profanilor dar sunt
lucruri pe care nu le poti judeca bine decat din interior, alfel suna a injuratura de suporter asezat pe scaun, adresata fotbalistului ce nu a jucat bine o minge pe care el, microbistul care nu a atins mingea in viata lui, ar fi ratat-o in mod penibil.

In rest e frumos articolul dar e doar literatura de calitate cu pretentii de psihologie.