Pretextul in sine este circumstanta agravanta a ipocriziei dar cand e folosit ca premiza caracterul sau, si asa duplicitar, se dubleaza inca o data adaugand un plus de valoare negativa.
Poti folosi pretextul, deci o motivatie din start deghizata, pentru o actiune subiectiva necesara, asa cum de exemplu mintim in scopuri pozitive sau din instinct de conservare dar il poti folosi si ca premiza neonesta, eu restrangand aici definirea onestitatii ca reprezentand un caz particular ce reprezinta strict raportul dintre doua persoane cu obligatii morale reciproce.
Folosirea pretextului ca premiza e greu de dovedit datorita dublei sale protectii insa daca printr-o intamplare sau greseala a celuluilalt e dovedita, faptul reprezinta, daca nu o latura nu prea frumoasa a caracterului celuilalt, cel putin un prim semn de alterare a conexiunilor reciproce ce mentin loialitatea, respectul si chiar iubirea dintre doua persoane.
Pretextul ca premiza poate fi de diferite dimensiuni, plecand de la simpla migrena a sotiei pentru a evita o partida de sex (aici sunt de acord cu evitarea dar nu cu procedeul) sau invocarea starii de oboseala si somn pentru a intrerupe o convorbire telefonica preferand vizionarea unui film, pana la altele mai grave.
Insa toate sunt simptome si ca orice simptom pe baza lui se poate diagnostica un stadiu usor, incipient, nesemnificativ sau dimpotriva unul terminal, al deteriorarii unei relatii.