Ce-i impinge pe oameni sa se tatueze, sa-si puna piercing sau sa-si individualizeze  excesiv anumite caracteristici personale, altfel comune?
De pilda unii isi vopsesc parul in culori inexistente la cel natural, altii isi vopsesc chipul in culori ciudate sau isi fac tunsorile si coafurile cele mai extravagante.
Facem toate astea dintr-o teama de a nu trece neobservati?
Sa fie adoptarea individualizarii excesive un semn de frustrare, de subapreciere sau teama de anonimat?

Facem multe ca sa iesim din grupul numit oameni si cu toate ca omul este un animal social, poate cel mai social dintre toate, in mod paradoxal vrea sa se aseze fata in fata cu societatea si nu in interiorul ei depersonalizandu-se; lumea sa fie el si ceilalti.

Unul dintre motive este chiar o caracteristica specifica omului, considerata defect, omitandu-se latura ei constructiva: invidia.
Nu e senzatie mai placuta pentru egoul nostru decat invidia celorlalti.
Nimeni nu recunoaste dar mai mult de jumatate din ce facem nu este pentru supravietuire ci pentru a produce invidie.
 Case enorme, masini inutil de scumpe si puternice, haine exorbitant de costisitoare si deseori teribil de nepotrivite pe corpul nostru.
Invidia este rasplata suplimentara a efortului, este premiul ascuns.
Nu trebuie sa luam mereu drept negativa si pacatoasa (din punct de vedere moral si religios) dorinta de a produce invidie sau satisfactia pe care ne-o produce asta.
Putem fi invidiati nu neaparat pentru bunuri materiale, pentru reusite fabuloase sau vreun noroc chior, ci si pentru faptul ca am reusit sa slabim, pentru ca am facut un act de eroism, pentru ca suntem asceti (ar fi multi care si-ar dori viata simpla dar nu e asa de usoara renuntarea pe cat se pare)sau chiar pentru ca nu invidiem pe nimeni...
Invidiosii sunt in general repudiati de societate dar cei ce admira nu, cu toate ca invidia si admiratia sunt surori bune si rareori le poti distinge, adulatia fiind de cele mai multe ori adevaratul nume al admiratiei aparent sincere.
Extrema admiratiei, venerarea, este la fel ca si extrema invidiei, pizma.
Si totusi, in mod ciudat, omenirea a progresat mai mult datorita defectelor omenesti decat calitatilor.
Invidia, rautatea, lacomia, au facut ca fiecare sa vrea mai mult, mai altfel, decat celalalt, deseori chiar ce are celalalt, mergand de la individ pana la nivelui grupurilor de indivizi, de la triburi pana la state.