De cateva zile prin presa umbla stirea despre aparitia unei carti bomba la inceputul lui Martie, scrisa de necunoscutul critic literar (care nici macar nu se considera critic) Adrian Marino, numita "Viata unul om singur" si in care unele valori recunoscute si acceptate ale culturii noastre sunt coborate de pe piedestal alaturandu-li-se caracterizari extrem de dure.
Despre carte si aprecierile facute se poate afla de pe net, cu toate ca probabil sunt plecate din aceeasi sursa, toate citatele fiind identice.

Ma uit la tv si-l ascult pe Nicolae Manolescu vorbind despre subiect. Ma intereseaza latura umana si nu cea culturala a discutiei.
Manolescu e oarecum apreciat in cartea lui Marino, spre deosebire de Plesu, Liiceanu, Dinescu (Dinescu asta chiar face parte din crema culturii noastre??), Patapievici (ma refer la cei in viata) si mi se pare interesanta reactia usor apreciativa a autorului "istoriei critice a literaturii romane" dar numai cat sa multumeasca intr-un fel subtil lui Adrian Marino pentru ingaduinta sa, specificand apoi ca nu l-a mentionat intr-un capitol special in cartea sa pentru ca nu merita (are condei searbad).   
Aud ca ceilalti criticati de Marino au reactionat extrem de agresiv, mai ales Dinescu care spune ca acesta ar fi fost colaborator al securitatii.

Cand suntem laudati, apreciati, evidentiati in mod pozitiv de un personaj, suntem mai blanzi cu el in caracterizari si dimpotriva cand cineva ne condamna sau nedreptateste, in opinia noastra, suntem cu mult mai nedrepti si virulenti in contestarea lui?     
Ar trebui sa functioneze comportamentul subiectiv, normal de altfel in relatiile interumane si in sfera culturala?