Vorbeste lumea despre o teama ancestrala a barbatului de femeie. In parte autoarea are dreptate insa raspunsul la intrebarea nepusa e tot in textul ei (Dar asta n-a schimbat deloc statutul femeii, mai ales ca amorul curtenesc divinizeaza o femeie exceptionala si o feminitate ideala, fara insa sa dea importanta marei majoritati a celui "de-al doilea sex".).
In oglinda cu teama barbatului de femeie s-ar parea ca se afla admiratia femei pentru barbat. Dar nu pentru oricare, ci la fel ca si in cazul celalalt, pentru cel exceptional. De fapt daca analizam un pic admiratia femeii pentru barbat o putem  confunda usor cu teama. Circe de ce s-a indragostit de Ulise? De teama sau din admiratie pentru barbatia lui? Dar nu cred ca e corect spus "barbatie" in cazul acesta, riscand sa alunec in clisee misogine, atribuind curajul, virtutea si alte calitati specifice eroului, unui sex.
Revenind la Circe, aceasta nu s-a indragosti de amicii lui Ulise pentru ca nu erau cu nimic deosebiti de alte victime anterioare ale vrajitoriilor ei ci de cel ce a infruntat-o, de Ulise.
E teama cea care declanseaza admiratia ori admiratia declanseaza teama? Cele doua se confunda, se intrepatrund si impreuna sunt un afrodisiac pentru ambele sexe?
Cred ca teama barbatului de femeie e egala cu cea a femeii de barbat.
 Si admiratia la fel.
 Daca am accepta o succesiune teama - admiratie si nu o existenta concomitenta a ambelor stari, ne-am confrunta cu o aparenta de sindrom Stockholm?