Imi place Patapievici cand abordeaza abstractul, chiar si in felul lui alambicat nejustificat, de cele mai multe ori gratuit pretios, in care prezinta o problema simpla ori o actiune banala.
Destul de des e fara cusur teoria lui despre chestiuni teoretice dar in incercarea de a masura realul cu unitati de masura abstracte da gres de foarte multe ori.
Aceste esec nu e doar "pacatul" lui Patapievici ci al multor "ganditori" care stau mai mult in lumea virtuala decat in cea reala.
Cand acestia incearca sa explice lumea reala asa cum o inteleg ei care nu au prea trait in ea efectiv ci doar au observat-o din spatele unor ferestre imaginare, imaginea prezentata traitorului cu norma intreaga in lumea adevarata e caricaturala.

 Am citit in Dilema Veche din ultimele doua numere ( aici si aici)  un articol in care HR Patapievici ataca multe aspecte ale vietii culturale si politice romanesti.

Despre discutia politica evit sa ma pronunt din cauza celor spuse mai sus si pentru ca ma nedumeresc oamenii destepti din tara asta care se amesteca in troaca numita politica cu intentia reala si sincera de a schimba in bine ceva dar care apoi se imbata de putere murdarindu-si reputatia prin partizanate dezonorante.   

Ma voi referi la discutia despre cultura din Dilema Veche.
De exemplu el afirma, citandu-l pe Eugen Lovinescu, in apararea unor controversate manifestari culturale recente, ca "pornografia e mai ales în ochii celui care priveşte".
E adevarat si fals.
E drept ca limitele sau definitia pornografiei nu exista inca destul de clar dar afirmatia aceasta nu poate fi folosita ca argument pro arta moderna ci mai degraba aria ei poate fi destul de restransa, motivand sau explicand in special unele manifestari exhibitioniste fara legatura cu cultura.
 Nici HR Patapievici nu crede in veridicitatea incontestabila a frazei lovinesciene, observandu-se asta chiar in acelasi articol, un pic mai departe, cand e invocata o caseta detinuta de Presedintele Basescu in care caseta e vorba despre o postura compromitatoare a lui Geoana (se stie de fapt ca e vb despre celebrul filmulet cu Ana din a carui prima parte, lansata deja pe net, lipseste chipul partenerului).
Daca pornografia ar fi in ochii celui ce priveste atunci in ochii tolerantului Patapievici in cazul acesta e vorba in mod paradoxal despre pornografie.

Un alt lucru cu care nu sunt de acord este afirmatia urmatoare:
"ca să existăm pe pieţele occidentale, trebuie să furnizăm ce se cere"

din fragmentul:

"Concluzia acestor cîteva consideraţii banale e imediată: de cultura vie a naţiunii noastre ţine şi arta urbană, şi aşa-zisele pornografii ale artiştilor neo-avangardişti; ca să existăm pe pieţele occidentale, trebuie să furnizăm ce se cere; numai fiind deja prezenţi pe piaţă prin valorile noastre de sincronizare (singurele care au trecere în mod spontan), putem spera să introducem pe pieţele globale şi valorile noastre „eterne“, cele care primesc unanim, numele de „naţionale“.            
 
Eu cred ca nu valoarea de marfa vandabila a produspului cultural e urmarita de ICR(sau oricare alt institut cultural) ci doar exprimarea culturala asa cum e ea in realitate, natural, nu cum s-ar cere in afara.
Cultura nu se supune legii cererii si ofertei ci altor legi.

Si pe mine m-au ingretosat televiziunile care luau interviuri unor zugravi cu privire la "poneiul roz" asta aratand clar nivelul de intelegere al artei de catre cei ce vorbesc despre ea la unele televiziuni, precum si reaua vointa unor inculti manipulati politic, dar argumentul cu cererea si oferta nu e potrivit.
Mai bine te lupti cu cei din afara sa le prezinti cultura ta asa cum e si cu cei din interior sa le explici neo-avangardismul.

O explicatie a tehnicii de promovare a culturii e aici:

 "Pentru că Ion Creangă nu se vinde. Nimeni, dacă nu-l cunoaşte, nu are nevoie de el. Iar ca să ajungă să-l cunoască, trebuie să vrea să-l cunoască. Cum se face asta? Cum am spus mai sus: trebuie mai întîi să atragi atenţia asupra ta, cu ceva despre care ştii sigur că va trezi interes (acestea sînt formulele artistice care au deja cotă pe pieţele respective); apoi, cînd interesul deja există, vii şi cu opere care, fără acest interes prealabil, nu ar fi putut fi în nici un fel vizibile."
   
Nu prea imi place tehnica asta de promovare sau mai bine zis rationamentul de la care pleaca ea. Ar insemna ca neo-avangardismul e neinsemnat, frivol dar cautat pe piata externa si cu el pe masa atragem privirea strainilor spre adevarata noastra cultura.


Articolul in doua parti e foarte interesant si as avea multe de scris pe marginea lui, in special de bine, insa o sa revin intr-o alta postare cu multumuri si nemultumiri, pentru a nu o lungi prea mult pe aceasta.