Obiectivismul e utopie. Suntem subiectivi in absolut tot ce facem. In absolut tot. Nu pot gasi un exemplu de obiectivism 100%.
Iata un caz. Sa zicem ca-mi place cum canta un artist. Apoi aflu despre el ca e pedofil, cum a fost cazul lui Michael Jacson.
Automat il scot de la favoriti si tot ce va canta va fi pentru mine banal. Obiectiv ar fi sa separ artistul de oo. dar nu pot.
E si cazul politicienilor sau al oamenilor cu care socializez.
Am avut prieteni cu care ma intelegeam de minune. Apoi prietenia s-a rupt si am devenit straini. Nu dusmani ci simple cunostinte.
 Cand eram prieteni, tot ce faceau ei era bine, tot ce ziceau imi parea adevarat.
Era doar subiectivism exagerat de conjunctura respectiva. In fond ne identificam cu prietenii in multe, ca doar acesta e si liantul unei prietenii iar in acele momente calitatile pe care le admiram la ei sunt de multe ori percepute ca o completare a celor ce ne lipsesc noua, formand un echilibru care se cheama prietenie. Ciudat e ca aceleasi calitati pe care le punem la comun intr-o conjunctura ne separa in alta conjunctura, in ipostaza cealalta, de fosti prieteni.  
Mie imi placeau unii scriitori sau filozofi pana sa le cunosc latura umana. Apoi am vazut ca in ciuda imaginatiei si talentului in viata de zi cu zi sunt jigodii. Si nu-mi mai plac. Gasesc cusur tuturor scrierilor si analizez mai atent ce scriu, cu ochiu critic de data asta, excluzand total toleranta caracteristica fanului infocat. Mi se pare un act de ipocrizie fata de propria persoana sa admir cum scrie cineva pe care nu-l admir ca om.  
Si cu prietenii facem asta. Dupa ce nu mai suntem prieteni ii vedem cum sunt ei. Dar uneori le exageram defectele, parca in compensatie cu exagerarea calitatilor din vremea in care ne placea tot ce faceau, tot ce ziceau.
Daca o iubta zice ca-i place cum vorbeste, cum scrie, cum gandeste un fost iubit al ei iti pui intrebarea: Oare la ea nu a functionat reactia naturala de respingere subiectiva a tot ce e laudabil la acel fost sau inca mai exista urme de afectiune pentru el?
Ca actual iubita nu-ti poate placea asta. Doar daca nu-ti pasa de ea, daca esti intr-o relatie formala si iti e egal ce atitudine are fata de un fost.
Uneori esti nevoit sa iti duci iubirea cu alaturi de spectrul fostului, cu gandul ca tu trebuie sa vorbesti mai bine ca el, sa fii mai tandru...
Ai un reper nociv daca il iei in calcul insa nici nu-l poti ignora pentru ca iti este etalat mereu mai subtil sau chiar fatis de catre iubita.
Daca inainte imi placea Basescu si ma luam de guler cu oricine il injura laudandu-l pe Nastase, acum relatia noastra e rupta total. La inceput am fost ostil si ma gandeam ca e normal sa-i gasesc toate defectele din lume. Acum insa dupa ce mi-a disparut subiectivismul acela agresiv ar trebui sa-l vad mai relaxat. Dar nu pot. Nu pot spune ca sunt obiectiv pentru ca, asa cum spuneam la inceput, obiectivismul nu exista, insa nu-i pot gasi calitati care sa ma atraga atat de mult incat sa-l doresc presedinte. De ce sa scurm eu in comportamentul lui Base' pentru a-i gasi calitati dupa ce am fost dezamagit, cand pot sa caut in alta parte, ca doar oferta cu personalitati politice care pot intruni fiecare calitatile lui, doar ca nu au avut ocazia sa si le exprime, e vasta.
La fel si cu scriitorii care m-au dezamagit ca oameni sau cu oamenii care m-au dezamagit ca prieteni.
Dar nici nu afirm ca ce spun eu aici e lege ci doar ca asa sunt eu construit.