Azi aveam o intalnire cu cineva si neinspirat fiind am indicat ca loc o piata foarte aglomerata dintr-un caritier raufamat; Rahova. In asteptarea persoanei m-am plimbat de vreo trei ori printre zecile de vanzatori ambulanti care practic erau asezati pe doua randuri de-a lungul trotuarului, ramanand liber trecatorilor doar un culoar ingust printre ei. Vindeau de toate, de la verdeata, reviste vechi, chiloti, ciorapi, servetele, hartie igienica si treninguri pana la telefoane mobile, ceasuri "de firma" si alimente pe a caror eticheta termenul de expirare era invizibil. Asta pe o distanta de trei, patru sute de metri, distanta egala cu cea la care se afla sectia de politie 19 (Amurgului). Ca intr-un teatru prost si ieftin, se plimba din cand in cand printre ambulanti o patrula formata din doi politisti care printre strangerile de mana cu vanzatorii de telefoane mai apostrofeaza formal cate un ambulant sa-si ia marfa si sa plece. La trecerea politistilor toata lumea isi camufleaza marfa, vanzarea se opreste fix cu trei metri inaintea si in urma patrulei iar in rest totul decurgand exact ca in piata de legume unde producatorii (si aici e discutatbil cat de producatori sunt cei ce nu au decat 35 mp la bloc) striga fiecare pe limba lui, laudandu-si marfa. "Hai frumosule sa-ti dau ciorapi ieftini! NU vrei barosane un telefon super? E sigilat. Hai ma sa te-mbrac! 10 lei trelingu'! Cea mai mare aglomerare de ambulanti e chiar in fata complexului comercial patronat de Nicolae Paun(Niky Scopion) , complex ce a confiscat o strada punandu-i porti si lacate la ambele capete. (Despre strada disparuta am scris cu trei ani in urma apoi a scris si Catavencu acum ceva vreme dar lucrurile sunt la fel. ) Cred ca astia m-au confundat cu vreun supracontrol, probabil i-a derutat agenda din mana mea, ca-i simteam uitandu-se la mine pe furis neindraznind sa-mi faca nicio oferta . Ba mai mult, chiar cei din patrula de politisti m-au fixat discret cateva clipe susotind cu un vanzator de telefoane. Apoi si-au dat seama ca e alarma falsa si doar astept pe cineva. 100 de vanzatori neautorizati sa zicem ca platesc o taxa de protectie (si ignorarea lor e tot protectie, nu?) patrulei de doar 10 lei. Se strang usor 1000 lei(10 milioane vechi)? Ce bine e sa patrulezi pe strada in Piata Rahova. In filmele americane cand un politist e pedepsit ca a incalcat regulamentul e trimis in strada, la patrulare sau la circulatie. La noi cred ca se roaga politaii sa fie pdepsiti asa:) CommentsLeave a Reply |





