A guverna intr-o societate democratica nu inseamna a stapani ci a organiza, a sluji, iar Guvernul nu e stapanul ci servitorul, executantul.
Daca incercam o paralela pentru a explica rolul Guvernului putem spune ca tara este o casa iar Guvernul echipa de intretinere sau renovare.
Cum la noi in urma numeroaselor interventii ale unor echipe de carpaci, nu mai e aproape nimic functional ca sa avem nevoie doar de o intretinere la prametri normali, echipa guvernamentala e una de renovare, de reconstructie.
Cand angajezi o echipa pentru asa ceva alegi dintre mai multi meseriasi si nu-l iei pe primul care se ofera sau se lauda ca poate totul.
La noi procedeul e unul aparent echitabil din punct de vedere politic dar dupa cum se vede neeficient din punct de vedere economic.
Procedeul e simplu:
Presedintele ales de popor prin vot direct, respectiv de familie in paralela noastra ca reprezentant de buna-credinta al acesteia, numeste un Prim Ministru care la randul lui isi formeaza echipa.
La formarea echipei intervine acel algoritm ce reflecta proportia din Parlament.
E ca si cum tu proprietarul casei (poporul roman) prin reprezentantul ales (Presedintele) ai dat mana libera sefului echipei sa formeze o echipa mixta in functie de dorintele sotiei, copiilor, soacrei sau cumnatei si de ponderea autoritatii lor in casa.
Dupa ce ai ales seful echipei iar acesta si-a format echipa, urmeaza lucrarea respectiva.
Echipa isi asuma niste obligatii iar tu te obligi sa o platesti conform acestui contract.
Daca obligatiile nu sunt respectate nimic n-ar trebui sa te opreasca de la anularea contractului. Echipa nu ar trebui sa dovedeasca iresponsabilitate si sa-si asume asemenea lucrare fara sa stie toate conditiile de lucru, toate cheluielile aferente lucrarii, inclusiv remunerarea proprie.
Daca locuinta pentru renovare are zece camere iar echipa dupa ce isi asuma responsabilitatea de a renova toate cele zece camere constata ca nu poate sa faca decat cinci, problema ta nu e rezolvata nici macar de reducerea pretului cu care recompensezi munca meseriasilor.
Ar insemna ca pentru celelalte camere sa mai angajezi o alta echipa deci sa ai inca un Guvern cu ministrii respectivi care sa acopere incapacitatea de lucru a celui ce si-a asumat inital toata responsabilitatea. Asumare benevola desigur.
Pe mine proprietar ma intereseaza sa fiu ingaduitor cu incompetenta echipei care-mi repara casa sau sa caut alta care sa-mi rezolve problema?
Ce-mi pasa mie ca sunt invocate cauze naturale imprevizibile sau piedici deja stiute dar omise de la inceputul contractului?
In cazul Guvernului actual nu e valabila nici cauza naturala, pentru ca nu am avut nici inundatii ca in New Orleans, nici tsunami, nici cutremur si nici vreun accident nuclear. Totul era stiut, inclusiv ca suntem in criza mondiala, inclusiv des invocata golire a visteriei de catre vechiul guvern.
Guvernul isi reduce salariile cu 20%.
Vom economisi cateva mii de euro prin acest demers populist si superfluu.
Deci vom plati echipa de constructori cu mai putini bani.
Asta inseamna, la costurile generale calculate pentru renovarea casei, o suma infima.
Vom reduce si acele costuri?
Nu se poate decat cu conditia reducerii asumarii intregii lucrari deci vom ramane cu jumatate din casa nerenovata sau cu toata casa doar spoita superficial.
De ce sa vrem asta?
De ce sa nu concediem echipa de constructori si sa cautam alta care e capabila sa renoveze totul fara a fura din materiale, fara a trage chiulul de la orele de lucru, fara a invoca nu stiu ce probleme de orice natura ca sa-si motiveze incompetenta iar pe cei ce au furat chiulit sau lucrat defectuos sa nu-i dam pe mana justitiei?
Ce-mi pasa mie ca proprietar ca ei nu pot face mai mult?
Caut pe cineva care poate face mai mult cu aceiasi bani sau chiar cu costuri de remunerare triple, stiidu-se ca nu plata constructorilor e cel mai mare efort financiar ci risipa facuta de ei prin furt si ineficienta.
Presupunand ca la noile alegeri poporul va dori sa-l aiba in frunte tot pe Base' care la randul sau va numi un alt Premier (pe Udrea?) pentru a dovedi ca incapacitatea de guvernare a celui precedent e pedepsita de exigenta si buna-credinta prezidentiala.
Cu ce resurse va reconstrui el tara asta?
Vom strange cureaua ca pe vremea lui Ceasca si vom pune o haina in plus pe noi pentru a plati enormele datorii acumulate in timpul guvernarii Boc?
Pe cine sa punem in locul lor?
PSD?
Bleah!
Au mai fost si au facut varza totul.
PNL?
Nici astia n-au facut mare branza la Guvernare.
Nu am in vizor nici partide de genul PRM sau altele ca el pentru ca astea ar echivala cu niste firmulite de apartament care isi asuma lucrari imense fara a avea cu cine sa le execute.
Eu cred ca justitia poate fi salvarea Romaniei.
Daca ar fi condamnati la ani grei de puscarie cei ce sunt dovediti ca au furat cu nesimtire, lucrurile ar intra pe fagasul normal.
Dar nu exemple sporadice pentru a a stupa gura carcotasilor ci condamnari pentru absolut toti cei dovediti, fie politisti care au dat permise pe spaga sau au luat mita de la un comerciant lasandu-l sa vanda pe strada, fie ministri care au bagat fonduri in propriile buzunare, presedinti de stat care conduc masina bauti sau primari care defileaza cu uniforme naziste.