Cand ne despartim noi de cineva, stim ce se intampla, ce simtim, prin ce trecem dar ce se intampla cand cei dragi noua, frati, copii, parinti, se despart de persoana iubita?
Cu cat iti e mai draga acea persoana cu atat suferi alaturi de ea si neputinta de a influenta cumva acest trist deznodamant te doare teribil.
 Cand cel apropiat are o suferinta fizica, de multe ori ti-ai dori sa o iei asupra ta crezand ca ai suporta-o mai bine, eliberand de ea pe cel drag dar la suferinta sufletului lucrurile sunt mai complicate.
Cand cel de langa tine sufera o despartire iar tu esti fericit, parca ti se pare nedreapta fericirea ta.
Cine sufera mai rau in situatia asta?
Cel ce a parasit sau tu care traiesti tristetea impreuna cu cel drag tie?
Cel ce a plecat, a plecat cu gandurile lui si are partea lui de suferinta, insa pot sa spun ca nu e atat de daramat ca si cel lasat in urma.
Stii cum e sa-l vezi pe cel ramas, trist, cazut pe ganduri, cu o lacrima in coltul ochiului, privind la tot ce-i aminteste de cel plecat; un pahar, un scaun, o carte, privind prin geam imaginea unui rasarit ce-l impartea cu celalalt sau ascultand cu privirea pierduta undeva in zare fasaitul filtrului de cafea pe care nu stie sa o bea fara celalalt pentru ca nu a facut-o niciodata ori la scrumiera pe care o imparteau stand la taifasuri interminabile?
E multa tristete in sufletul nostru cand cei dragi noua se despart de cei dragi lor.
Si e un munte de neputinta.
Se zice ca timpul rezolva despartirile.
Poate-i asa  dar nu-i regula stricta.
Dar ranile?
Nu-mi plac despartirile pentru ca nu stiu sa le fac dar ma ucid despartirile celor dragi mie.
Nu-mi plac scrisorile de adio pentru ca in ele nu gasesti decat un manunchi de probleme care discutate si tratate bine la vremea lor ar fi devenit fapte diverse. Ingramadirea lor intr-o scrisoare de adio sau intr-o discutie finala nu mai ajuta la absolut nimc.
Nu-mi plac discutiile ultime si luatul de ramas bun pentru ca e ceva final, pentru ca lacrimile sunt diferite; ale celui ce paraseste sunt de regret, de neimplinire, de descarcare iar ale celui parasit, de neputinta si disperare.
Cand cei dragi tie se despart ai in tine atata suferinta incat nici sa plangi nu poti, nici sa le spui o vorba de alinare nu poti, nici sa-i privesti macar...
Cum spuneam mai sus te simti nedrept de fericit in linistea ta, un rasfatat al sortii in comparatie cu ei care sunt palmuiti de soarta in acea clipa.
Candva am trait experienta despartirii fratelui meu de sotia lui, dupa ani de casnicie fericita.
Apoi despartirea parintilor mei prin moartea mamei
Azi am inceput sa traiesc cea mai grea despartire la care sunt partas neputincios.