Unii nostalgici precum Gabriela isi rascolesc amintirile pentru a mai gasi crampee din  
bucuria copiariei, pentru a trai senzatiile acelor vremuri inchid ochii si incearca sa-si
aminteasca sunete si mirosuri, voci si adieri de vant.

Eu ma pot considera un norocos ca am privilegiul de a putea trai pe viu amintirile lor si ale mele.
Casa din imagine nu e casa copilariei mele dar poate fi a maturitatii mele. Seamana foarte
mult cu cea in care m-am nascut dar aceasta e a prezentului de cate ori am timp sa ajung
acolo, unde nu e electricitate, unde apa e luata de la izvorul din gradina, ouale din cuibar, laptele de la cele cateva oi si capre iar painea, cand nu ai chef sa mergi pe drumul extrem de lung si prost, o poti prepara in cuptorul din curte, ma simt ca in copilaria mea.  
Acolo vecina imi e padurea ce inconjoara totul iar faptul ca drumul ala e ingrozitor de prost e o binefacere pentru ca tine la distanta "progresul" si "civilizatia".
 Daca stie cineva cum miroase o padure de salcami infloriti, cum miroase o livada de meri
sau fanul cosit proaspat, isi poate inchipui un pic din starea mea.    

 Casa asta ma duce in timp, pe vremea cand eram copil, iar sarbatoarea Pastelui nu putea
fi intrecuta ca emotie si dorinta decat de asteptarea tatalui meu care lucra departe si venea la cateva saptamani sau luni acasa. De Paste eram imbracat cu cele mai frumoase haine. Imi amintesc de unii ani in care era foarte frig iar eu preferam sa merg pe afara la ciocnit oua cu copiii, imbracat mai subtire pentru a-mi etala hainele noi si frumoase altfel acoperite de paltonul gros si lung. Traditia era ca oul spart sa revina celui ce l-a spart astfel erau ani in care caram toate ouale afara lasand gol cosul de rachita in care erau puse dar erau si ani cand mai umpleam unul.
Oricum mama avea o rezerva si nu-mi lasa mie totul la discretie.

Casa din imagine sau din pozele de aici e a matusii mele din Valcea, e casa invecinata cu biserica de lemn pe care am aratat-o ieri.
Langa casa asta veche este si una mai veche in care a locuit mama batranei mele matusi.

Ce bine e cand asemenea lucruri mai pot fi conservate cumva, cand poti retrai sarbatorile in decorul copilariei. E un fel de tinerete fara batranete.
 
Va urez Paste Fericit vizitatorilor!

Leave a Reply