Poti fi azi diva adulata sau iubita sincer, visata de multi barbati, invidiata de femei,
curtata de producatori, de reviste, de presa, urmarita de paparazzo dar apusul unor stele e
de foarte multe ori urat si trist.
Sunt multe vedete ce s-au retras in glorie, altele care au devenit din idoli doar niste
caricaturi ale propriului trecut.
Sunt si cateva care au imbatranit frumos si si-au incheiat cariera artistica odata cu
viata.
Cand o persoana simpla, nepublica, un anonim din punct de vedere al showbizzului, are o batranete urata, e trist insa tristetea se consuma in singuratatea anonimatului si uneori
contribuie chiar ea la declin dar cand o vedeta ajunge asa parca ti se pare ca e cu mult
mai nedrept, vezi ipocrizia societatii, vezi fragilitatea statutului de vedeta si tradarea
idolilor sau a celor ce paraziteaza vedetele.
Artistii nu-si apartin lor ci societatii dar tot societatea, pe scena careeia isi sacrifica
viata si sufletul, ar trebui sa detina in afara de dreptul asupra artistului si
responsabilitatea asupra vietii de dupa scena, de dupa tragerea cortinei.
Ei sunt ca niste copii tinuti asa toata viata, rupti de realitatea cotidiana, rupti de tot
ce e in afara scenei pe care isi exprima arta.
 Ei nu stiu cum e cu administrarea banilor, cum e cu ipotecile, cu creditele, cu impozitele
sau proprietatile, fiind consiliati pentru toate acestea cata vreme au bani si sunt in
plina glorie cata vreme cineva poate scoate bani de pe urma lor. Ei stiu doar sa fie
artisti. Uneori mor in mizeria pe care de multe ori au jucat-o doar in roluri pe scena.  
 E si cazul Isabellei Biagini. si destinului ei tragic aratat aici.