Parca aud acel scartait lugubru de roti din diminetile sau noptile marilor epidemii si parca vad acele carucioare pline cu cadavre adunate de pretutindeni in Anglia ciumata a lui 1665 cum se grabesc sa nu le prinda rasaritul la lucru.
Sunt scene din Oranul lui Camus cu sobolanii in agonie pe strazi numai ca sobolanii de azi sunt porumbei si agonia se petrece in miile de tepi montate de edilii venetieni pe fiecare zid sau loc unde s-ar putea aseza ei .
Imi inchipui pe cei ce fac curatenie cum scot din sarmele ascutite sute de porumbei morti ori pe moarte dimineata si cum spala zidurile manjite de sangele lor, in asteptarea
turistilor ce vor si trebuie sa vada numai frumusetea Venetiei, istoria ei si nu gunoaiele, cinismul, cadavrele de porumbei ucisi sa nu mai murdareasca zidurile...
E interzis sa hranesti porumbeii.
Nu e acea interdictie de la zoo unde animalele sunt totusi hranite de cineva ci un fel ce cooptare fortata a turistilor in acest demers inuman.
Nu se poate sa nu stii senzatia avuta cand mananci se se uita la tine un caine, o pisica, un om.
Ieri am incalcat legea aruncand bucatele din gogoasa pe care o mancam porumbeilor lihniti de foame ce se adunasera sa ma priveasca rugator dar se pare ca pescarusii Venetiei s-au aliat cu primaria, agresivitatea si iuteala lor lasand mai departe muritori de foame porumbeii.
