LIMPEDE
  • blog
  • scurte si aparent banale
  • poze filme si muzica
  • concursuri cu premii
  • about
Branduri, strategii de shoping si haine de firma 09/19/2008
0 Comments
 

Converse, iPod, Pepsi sau Sony Ericsson. Sunt mărci care au reuşit să facă ceva ce nici părinţilor nu prea le iese: să vorbească pe limba tinerilor. Iar miza nu este numai vânzarea produselor astăzi, ci fidelizarea adolescenţilor: ajunşi adulţi, cu venituri ridicate, contribuţia lor la vânzările mărcilor „cool“ creşte simţitor. „Alegerile din adolescenţă influenţează considerabil comportamentul de consum de la maturitate“, explică Gabriel Maranca, sales manager Motorola Mobile Devices, România şi Moldova. „În plus, tinerii din acest segment sunt printre aşa numiţii „early adopters“, cei care îşi doresc să aibă cele mai noi şi cele mai cool produse“, mai spune el.Capital


Se poate intui destul de usor viitorul nostru.
Se pare ca principala indeletnicire a omenirii va fi peste un timp shopingul.
Oricum e deja un cult aceasta activitate, care ar trebui sa fie ceva banal; cumparatul de orice.

E un intreg ritual, sunt planuri si strategii, programari(reducerile din august) economii sau credite la banci ori turism la Milano, Londra, Paris, Madrid, Viena, dar nu pentru obiective turistice: Domul, Arcul de Triumf sau Big-Ben ci pentru cumparaturi.
Iata cateva adrese pentru cei ce vor haine de firma la preturi bunicele in perioadele de reduceri.
Sunt locurile cu magazinele firmelor mari din orasele preferate de cumparatoare.
 Or fi si cumparatori barbati dar sunt prea putin si se pierd prin armata de shoperitze:) ).


Viena - Mariahilfer Strasse (sau Parndorf, langa Viena)
Milano - Via Montenapoleone, Via della Spiga, Via Sant’Andrea,  Via     Manzoni, Via Borgospesso si Via Santo Spirito
Roma - Via Condotti, Via Borgognona, Via Frattina, Via del Corso
Madrid - magazine de lux in cartierul Salamanca
Paris - Rue Etienne Marcel, Place des Victoires, Rue du Faubourg Saint-Honore, Avenue Montaigne.
Londra - New Bond Street, Sloane Street.






Unii recomanda Outlet-urile, unde preturile sunt chiar atragatoare insa eu nu as sfatui pe nimeni sacumpere de acolo, fiind stiuta povestea cu ele.
Majoritatea produselor sunt facaturi, reusite e adevarat, insa tot facaturi.
Am mai scris despre Outlet aici.

Apropo de cultul cumparaturilor, iata un exemplu de brand ce nu vinde traditional, care porneste tocmai "de la premisa că tinerii urăsc regulile şi nu fac niciodată ce li se spune, iar dacă vrei să îi convingi de ceva, nu trebuie să le spui direct, ci să-i faci să experimenteze"

Diesel Cult

 


Comments


Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply

    E-mail Limpede


    Oferiti respect biciclistilor!
    BannerFans.com
    BlogCatalog
    Elefant.ro

    Archives

    February 2012
    January 2012
    December 2011
    November 2011
    October 2011
    September 2011
    August 2011
    July 2011
    June 2011
    May 2011
    April 2011
    March 2011
    February 2011
    January 2011
    December 2010
    November 2010
    October 2010
    September 2010
    August 2010
    July 2010
    June 2010
    May 2010
    April 2010
    March 2010
    February 2010
    January 2010
    December 2009
    November 2009
    October 2009
    September 2009
    August 2009
    July 2009
    June 2009
    May 2009
    April 2009
    March 2009
    February 2009
    January 2009
    December 2008
    November 2008
    October 2008
    September 2008
    August 2008
    July 2008
    June 2008
    May 2008
    April 2008
    March 2008
    February 2008
    January 2008
    December 2007
    November 2007
    October 2007
    September 2007
    August 2007
    July 2007


Create a free website with Weebly
Web Analytics