Înotătorul Valentin Preda stătea întins pe masa de masaj, relaxat ca bugetul României după ultima rectificare. Adică reprezentantul nostru olimpic la proba de 200 m bras se simţea complet golit. De aia începu să viseze că e Michael Phelps şi înoată şi mănâncă precum supercampionul. Americanul băga în el la micul dejun trei ouă prăjite pe pâine, cu caşcaval, roşii, ceapă prăjită, un castron de cereale, cafea, trei clătite cu ciocolată, altă omletă.   Apoi Preda se văzu sărind în bazin. „Pleosc!” Hm, cam tare zgomotul ăsta pentru un vis. Deschise ochii buimac şi se uită la televizorul de pe perete. Transmitea începutul cursei de 200 m bras.
Gandul


Startul a fost decalat cu 10 minute.
Sportivul nu a stiut, dar ceilalti?
Nu e treaba sportivului sa se ocupe de asemenea chestiuni tehnice ca altfel nu s-ar justifica armata de paraziti adusi dupa el cu catel si purcel pe banii federatiei.
Sigur ca pentru prostia sau nepasarea lor nimeni din echipa tehnica a sportivului nu va fi gasit vinovat si mai mult decat atat ei stiau si locul pe care ar fi terminat cursa sportivul daca ar fi participat.
Antrenoarea Doina Sava spune  “că nu e nici o pierdere pentru că Preda oricum ar fi terminat undeva pe locul 40”.
Atunci se pune intrebare: de ce dracu' l-ati mai adus aici, ca sa motivati plimbarea voastra in China?
Cum sa fie incurajata performanta cand optimismul celor ce antreneaza e la pamant? Ca sa nu mai spun de competenta si profesionalismul lor ca doar nu vream ca mereu succesele sportivilor sa se datoreze antrenorilor iar insuccesele sa fie din vina sportivilor.