Stand de vorba cu un amic acesta mi-a povestit despre MADONA NEAGRA DE LA MONTSERRAT statuia din manastirea Montserat, de langa Barcelona. El a fost de curand acolo. Am fost si eu anul trecut in Barcelona insa fiind intr-o scurta vacanta nu am ajuns la manastirea asta, care e la 40-50 de kilometri de oras.
Locul e superb dar despre altceva vreau sa vorbesc.
In manastirea sunt adusi de catre parintii lor copii ce vor canta in corul de la Vatican.
Mi se pare teribil de barbar sa aduci un copilas de trei ani si sa-l lasi acolo spre a fi educat in spiritul si disciplina specifica locului si
scopului urmarit. Parintii ii vad o singura data pe an, in perioada Craciunului, in rest nimic. Stiu ca sunt ingrijiti, scoliti, educati si disciplinati, ca nu le lipseste nimic din cele necesare traiului si ca pariuntii lor nu trebuie sa-si faca griji din punctul asta de vedere dar ma intreb, au ei parintii dreptul sa ia o hotarare asa dramatica ce marcheaza copilaria pruncului?

Nu o marcheaza ci practic o desfinteaza, o anuleaza.
 Cine iti da dreptul, chiar parinte fiind, sa-ti indepartezi copilul de familie si sa-l lasi in manastire de la varsta de trei ani? Nu am nimic impotriva celor ce sa calugaresc majori. E alegerea lor, liberul arbitru e folosit din plin. Dar aici? Poate copilul sa se impotriveasca? Daca peste zece ani el va spune parintilor ca ar fi vrut sa aiba o copilarie normala, sa se joace cu mingea, sa se faca fotbalist, sa se uite la desene animate (ma indoiesc ca sunt lasati la tv la desene animate. Poate la slujbele filmate sau in direct) sa doarma in casa parintilor, sa-i spuna mama lui o poveste seara si sa ia micul dejun cu tata dimineata? Ce mai e de facut?

De multe ori  gresim ca parinti indrumand sau mai bine zis obligand copilul sa mearga pe un drum trasat de noi.
 Ma refer de exemplu la copiii ce sunt dusi la sport de la varste fragede, uneori de la trei, patru ani. Cui foloseste? Copilului in niciun caz. Poate ca e doar neimplinirea parintelui ce se incearca a fi rezolvata prin copil. Dorintele nerealizate sau visele parintelui si in niciun caz dorinta unui copil de trei ani care nu stie absolut nimic despre viata. Sunt mutilati foarte multi dintre ei, sunt privati de cele mai elementare drepturi, de timp liber, de hrana nesanatoasa. Da, copilul nu e la dieta de cand s-a nascut. Poate are pofta sa manance un hamburger sau o saorma.
 N-ai sa vezi un prunc de la gimnastica sau balet in vreun McDonalds. Cati dintre miile de copii mutilati prin salile de sport si cu copilaria la fel de mutilata ajung campioni? E nedrept de mic procentul. Pana unde merg drepturile noastre de a hotari in numele copilului? Avand in vedere ca lucrurile acestera sunt ireversibile nu ar trebui sa fim mai atenti ce dorim pentru copilul nostru, altfel cu toate intentiile noastre bune sa nu-l transformam intr-un copil nefericit?        

Leave a Reply