"A avut un spectacol greu, a obosit, a ieşit la un moment dat de pe scenă, apoi s-a întors şi a făcut un biss de jazz foarte greu, după care a încheiat spectacolul. Ea este acum la hotel, se odihneşte, nu s-a întâmplat nimic grav. Băieţii ei, care o însoţesc, au spus că e bine”
Mediafax
E uimitor cum aceasta artista infrunta boala ( e a doua oara cand se lupta cu cancerul) si isi continua menirea de a aduce bucurie. Cand vad in jur oameni ce se lamenteaza pentru o gripa sau o indigestie ma inclin in fata Ancai Parghel pe care nici macar o singura data nu am auzit-o sa se planga de boala ei.
Daca dam o explicatie filologica a termenului, nesimtitul este cel care nu simte, nu simte ca provoaca un rau prin felul in care se comporta, ca are o agresivitate care deranjeaza, ca pute, ca vorbeste cum nu s-ar cuveni, este un om cu o monada prost alcatuita, solida, greu de pulverizat, care tinde sa cotropeasca.Front News
Dupa ce apublicat un ghid numit Ghidul nesimtitului, scriitorul Radu Paraschivescu remarca existenta in continuare a nesimtitilor in toate paturile sociale, chiar prin tari civilizate.
E drept ca la ei nu-i vezi chiar la tot pasul cum ii intalnesti la noi.
Iata ce spune despre taximetristi care mie mi se par o specie aparte de oameni transformata in mod urat in Romania:
Ce am vazut in Romania si nu am vazut in alte tari este legat de taximetristi, de felul in care ei iti ofera acces in vehiculul lor, ca si cum ti-ar face un imens hatar. Abia daca te intreaba unde vrei sa mergi, esti obligat sa asculti muzica lor care s-ar putea sa nu fie muzica ta, sa inspiri fumul lor de tigara desi tu poate nu esti fumator si sa faci conversatie cu ei, desi poate tu vrei sa taci.A doua problema este felul in care fac abstractie de tine: te urci in masina, spui unde vrei sa ajungi, iar el pana ajungi la destinatie vorbeste la telefon. Mi se pare ca nu contezi, ca nu esti un client ci esti un tolerat, ca ti-a facut favorul ca te-a lasat sa te urci in masina lui si sfarsesti prin a te simti indiscret ca ajungi sa asisti la o discutie la care nu ar trebui. Asa ceva nu am vazut in alte tari, nu am vazut tendinta aceasta a taximetristilor de a face abstractie de tine.
Bine zis!
Azi a incetat din viata Stefan Iordache, unul dintre cei mai mari actori romani. Nefericitul eveniment s-a petrecut la o clinica din Viena unde actorul era tratat pentru leucemia de care suferea.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Spune-mi ceva
(fragment)
Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.
Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.
Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.
Iubirea ca un joc de carti
(Fragment)
Iubirea noastra e un joc de carti
in care tu ai tot avut atuul,
si-acum, deodata, ma revolt si plec
de la aceasta masa norocoasa
te las aici sa joci asa cum crezi,
dar trebuie sa-ti spun la despartire
ca numai noi jucam cu un atuu
iar ceilalti jucatori au alte reguli.
Sa nu contezi prea mult pe tot ce-a fost,
nu-i nici o logica in alte jocuri,
nici sa n-astpepti sa vin sa-ti adresez
cuvinte destinate pacii nostre,
e prea tarziu si cred ca sunt satul
de initiativele-mpacarii,
erai la rand si n-ai stiut sa joci,
acum, sa-ti pariezi singuratatea.
Cum poate un poet sa scrie atat de bine si atat de prost?
Paunescu nu mi-a placut niciodata, nici ca om, nici ca politician, iar ca poet foarte putin, insa e prea mare diferenta de calitate intre unele poezii ale lui.
Prima (spune-mi ceva) e o poezie de despartire e chiar poezie insa cealalta (iubirea ca un joc de carti) suna a scrisoare de repros fara pic de poezie.
Sa fie datorita autosuficientei?
"Eu sunt cel mai bun cel mai asa si asa si tot ce scot din pix ori tastatura e poezie"
(exemplele sunt din volumul "Meserie mizerabila sufletul")
La palatul Sanssouci de exemplu, sunt prezentate toate tablourile din vechea colectie a regelui prusac Friedrich cel Mare, intr-o modalitate inedita: in locul celor lipsa este expusa o reproducere fotografica alb-negru. Expozitiile din Berlin transmit Rusiei mesajul de multumire pentru operele returnate si de chestionare asupra momentului in care si celelalte vor fi trimise inapoi. capital
Am gasit aici un interviu interesant luat maestrului Iosif Sava.
Se spune ca e ultimul sau interviu.
I
I.S. De mic am visat sa fac acest lucru. Am fost castigat de fraza lui Honegger pe care o stiu din copilarie: "Muzica e facuta pentru stadioane". Eu nu am fost pe stadion in viata mea, pentru ca a trebuit sa renunt la placerea cultivarii sportului.
Dar acesta mi se pare un vis frumos. Sper ca, odata, sute de mii de oameni sa poata sta pe un stadion si sa asculte Marea Muzica. Citez aici spusele profesorului Vianu : "Tinere, daca nu ai ascultat "Eroica", ma tem de tine".
Eu ma tem de tinerii care nu au ascultat "Eroica" si sper ca Marea Muzica va rasuna odata si pe stadioane. Nu sunt o fire academica.
Multi colegi m-au acuzat de academism, dar eu nu cred ca sunt facut sa vorbesc ore in sir despre rezolvarea unei septime de dominanta sau despre acordul cu care incepe "Sonata" de Franck.
O fac altii, poate as fi putut sa o fac la fel de bine, dar nu stiu daca as fi avut bucuria pe care o am facand din muzica o stare necesara tuturor. Suprema mea bucurie este ca in tot perimetrul acestei tari, din piata pana in scoala, sunt un om cunoscut.
Am facut din muzica ceva prin care nu numai nomazii, cu urechea lor binecunoscuta, ma stiu. Sunt cunoscut de milioane de oameni. Cobor intr-un sat si se stie despre cine e vorba. Ma duc in Piata Matache si primesc un dar de la un taran.
Ma cunosc oameni care nu au nici un fel de legatura cu muzica. Eu cred ca astfel muzica poate deveni un mesaj si o preocupare a multora.
Popularitatea mi-am creat-o prin activitati diverse - radio, televiziune, presa scrisa, carte. Toate mi se par absolut necesare, sunt complementare, strans legate si iata ca am avut forta de a nu renunta la nici una dintre ele.
Avea dreptate Patapievici ca arta inseamna scandal.
Asta daca arta e pusa pe taraba intre morcovi cartofi si alte legume.
Am citit pareri de toate felurile despre subiectul poneiului controversat prin ziare si pe bloguri.
Gramo scrie pozitiv, Ciutacu negativ, Zoso neutru, ziarele in functie de simpatiile politice si nu dupa criterii artistice.
La contestatari am observat o virulenta ce o intrece pe cea din vremea celebrelor caricaturi.
Ma intreb cum se transeaza o asemenea disputa, cum poti ajunge la un numitor comun cand e vorba despre un subiect atat de vast, atat de complicat si diferit inteles de fiecare dintre noi, cum e arta?
Arta e inteleasa diferit de doua persoane si noi ne asteptam sa fie acceptata la unison o exprimare artistica de toata lumea?
Scandalul cu poneiul e o marota ca si cel cu Neagoe barbierul.
Omul a zis ca pozele sunt facute inainte ca el sa aiba vreo legatura cu ICR dar ma uimeste adevarul spus fara sa vrea de unii contestatari si anume ca e deranjant nu ce face Neagoe ci faptul ca a postat pe net ce face.
Deci suntem de acord ca fiecare avem ingropat un cadavru in pivnita si ca anormalitatea consta tocmai in expunerea publica a normalitatii noastre intime.
Asa si e uneori.
Cand intimitatea devine publica uneori se transforma in pornografie pentru mare parte din public.
Si totusi unde e adevarul, pentru ca sunt doua tabere in disputa poneiului buclucas?
Eu cred ca ICRNY are vina de a nu fi gandit exprimarea culturii romanesti deja incontestabile si nu aducerea unor contemporani cu o viziune mai greu inteleasa de marele public.
Astfel de expozitii sau manifestari artistice sunt controversate tocmai pentru ca pot fi.
Scandalul celebrelor caricaturi ce a tinut primele pagini ale ziarelor destul de mult nu era legat de calitatea artistica a lor ci de mesajul transmis.
Asa si cu poneiul asta roz.
Daca era ponei roz si avea tatuat pe cur secera si ciocanul nimeni nu sarea in sus si trecea drept arta moderna, chiar daca ironia era aceeasi ca si in cazul zvasticii.
Deci vina apartine ICR pentru ca a expus ceva ce e inteles sau gustat de o mana de oameni, ca arta contemporana romaneasca.
Daca bunica mea ar fi intrebata ce parere are despre "Domnisoara Pogany" ar spune: "ce e prostia asta maica?" iar despre haitele intregi de maidanezi care-si fac zilnic nevoile pe "Masa Tacerii" ce sa mai zic?
E la Gramo pe blog o postare tare interesanta ce reflecta clar perceptia noastra asupra artei si anume ca nu toti vedem ce a vrut artistul sa exprime.
Aici e linkul si va recomand sa cititi postarea care mie mi s-a parut foarte interesanta in ciuda aparentei de frivolitate de la prima vizionare.
Acolo am comentat exact cu cuvintele pe care le-as fi scris si referitor la scandalul poneiului roz:
"Arta nu e un produs destinat maselor pentru ca daca ar fi inteleasa de toti profanii ar fi banal, nu arta.
Daca acei spectatori vad in asta arta inseamna, conform definitiei (tot la wiki fac si eu trimitere), ca e arta.
Arta este chiar produsul ce face legatura intre artist si iubitor( consumator e cam impropriu) sau cunoascator de arta. Daca artistul creaza un produs inteles de un anumit numar de consumatori atunci e arta.
Daca dam un set de cuvinte unui poet si unui oarecare poetul va transforma cuvintele in metafore iar celalalt le va insirui intr-o ordine impecabila tehnic insa fara a iesi poezie.
Interesant ar fi de stiut daca acei spectatori chiar gusta spectacolul din fata lor cu simturile artistice sau doar ca pe ceva erotic, bizar ori inedit. Sau daca sunt unii care vad spectacolul a doua oara.
Acum problema se pune daca acceptam sau nu anumite forme de arta.
Eu unul nu gust asta, sau am mai citit zilele trecute despre un artist ce a legat in galeria sa un caine bolnav lasandu-l sa moara de sete, foame si boala.
Se presupune ca el si cei ce au gustat forma asta de manifestare au considerat ca e arta. Dar si acolo am anumite rezerve privitoare la spectatori. Ma tem ca nu toti au vazut ce voia sa exprime artistul ci ineditul situatiei.
Intr-o pictura arta e doar pe panza insa in cazul unui act cultural (na ca era sa zic sexual:) ) ca acesta, arta e un produs colectiv si se poate critica si pe bucatele. De pilda scenaristul a vrut sa exprime, cum zicea Gramo, un protest. Prestatia actorului barbat poate fi trecuta in sfera pornografiei dar cea a femeii poate oscila intre pornografie si arta.
Apatia cu care ea traieste actul artistic e ceva greu de jucat daca nu esti un bun actor. Faptul ca citeste in timpul acesta poate fi iarasi rastalmacit. Barbatii se gandesc doar la sex iar femeile au alte preocupari, indeobste intelectuale, insa le accepta acestora cu dezinteres dorintele. Daca scena era intr-o bucatarie sau baie si fata avea indeletniciri domestice era un banal film porno. Pana si cei din filmele porno care sunt profesionisti, reusesc extrem de rar sa joace inversul rolului jucat de ea; implicarea naturala.
Avem tendinta de a ascocia arta cu agreabilul, cu frumosul, cu ingurgitabilul, insa asa cum spuneam in alta postare arta e un termen atat de vast incat poate fi regasita in cele mai simple sau complexe, bizare sau normale manifestari.
Daca cineva isi pozeaza un amic sau doi dezbracati in plin centru al orasului poza sau manifestarea sunt vazute ca ridicole in cel mai fericit caz exhibitie ieftina, insa cand Spencer Tunick fotografiaza 20000 de trupuri goale in acelasi timp deja e arta."
Alexandra Nechita sau micuta Picasso cum e supranumita...
A fost o perioada in care toata mass media romaneasca avea ca subiect dezbatut pe larg talentul copilului minune din Bacau.
De ceva vreme nu am mai auzit nimic de ea si cautand cateva noutati am gasit o alta moldoveanca talentata, Roxana Donisanu.
Nu sunt in masura sa ma pronunt asupra talentului ambelor artiste.
Alexandra a ajuns sus datorita mediatizarii, spun unii critici de arta, iar talentul sau nu e asa extraordinar, inspiratia din pictura lui Picasso fiind evidenta, cu toate ca ea declara la un moment dat ca nu a vazut vreodata o pictura a artistului de la care ii vine supranumele.
Cealalta artista, Roxana Donisanu nu a ajuns asa sus si a fost in atentia presei doar o scurta perioada de timp.
Poate viitorul va confirma ori infirma talentul lor.
Si marii pictori sunt produsul subiectiv al criticilor si hazardului, pentru ca cine stie cate mii de talente nu s-au pierdut de-a lungul timpuli doar din cauza unei critici nefavorabile sau ghinionului de a nu fi descoperiti si promovati.
Intrebarea ar fi: Se face ceva pentru descoperirea talentelor noastre?
Asa cum sunt acele pepiniere de fotbalisti, asa cum pe vremea lui Ceausescu plecau antrenorii prin satele sarace ale tarii sa caute sportivi cu potential, exista programe nationale de descoperire si incurajare a micilor genii artistice sau cum se descopera unul, se transforma toata arta lui intr-o afacere de pe urma careea beneficiaza altii?
De exemplu scrie presa atat de mult despre micutul Mozart, Matei Bucur Mihaescu decat de celalalt micut Mozart, Marius Moga?
De remarcat cate vizionari are filmuletul de pe Youtube si de comparat cu cele ale altui "copil minune" sau "de aur".
Pe vremuri:
Franzela 2,60
Intermediara 3,20
Alba cu cartofi 3,60
Film 1,25 1,50 2,50 4lei
O carte(in medie) 5 lei(BPT)
Acum:
Paine 0,70 lei
O carte 20 cel putin
Opera la Sala Palatului (Traviata) 100- 200 lei
Teatru 20 lei
Film (multiplex) 15 lei in medie
Deci un bilet de film avea atunci pretul unei paini iar o carte pretul a mai putin de doua paini.
Daca inainte existau destui care renuntau la o paine sau doua, cand aparea o carte buna, acum cine renunta la 30 de paini(necesarul pe o luna)?
Sau la la 20 de paini pentru un film?
Dar la 140 pentru a merge sa vada Traviata la Sala Palatului?
De ce este asa de scumpa cultura la noi?
Daca e scumpa de ce nu e rentabila si nu sunt bani pentru ca Uniunea Artistilor Plastici sa nu fie aruncata in strada?
Nu mai vorbim de smecheria tipic romaneasca folosita la retrocedarea cladirii din Nicolae Iorga.
Lorena Lupu scrie un scurt pamflet din care razbate lehamitea, despre intamplarea asta bizara.
Iata ce zice presedintele UAP:
"retrocedarea s-a făcut în baza unui act de moştenire fals, datat cu 4 august 1940, care stipulează că imobilul primit de Emanoil Slătineanu de la soţia sa, Viorica Arion se afla în Strada Nicolae Iorga nr. 21 - situaţie imposibilă din moment ce la acea dată strada se numea Benito Mussolini, în timp ce istoricul Nicolae Iorga încă mai trăia."
Mediafax
Regina“ este noua telenovelă românească pe care Promance, companie MediaPro Pictures, o pregăteşte pentru Acasă în această toamnă. Filmările au început luni, 7 iulie, pe platourile de la Buftea.
Gandul
Nu am gustat genul nici cand piata era intoxicata de telenovelele sudamericane si nici acum de cand cu succesele romanesti, care se pare ca au cam luat clientii celor de peste ocean.
Nu din snobism ci pentru ca toate au subiecte ce nu-ti deranjeaza in niciun fel vreun neuron si toate sunt previzibil de imprevizibile ca actiune.
Nu vreau sa arat cu degetul spre milioanele de romani ce se uita pe sest la Inima de tigan sau de acum la Regina iar in public o fac pe nestiutorii.
Daca se uita inseamna ca asta place poporului, nu ce-mi placea mie si anume Liniile maritime Onedin sau Forsyte Saga, deci sa-i dam ce-i place.
Si pe vremuri era romanul avid dupa telenovele pentru ca-mi amintesc de Sclava Isaura, cum fugea lumea de la serviciu sa vada ce a mai facut frumoasa cu strabism, dar atunci nu avea telespectatorul prea multe optiuni.
Ma gandesc uneori ca o influenta benefica a regimului totalitar a fost culturalizarea poporului. Neavand televiziune 24 de ore pe zi cetateanul mai si citea o carte. Era criza de carte buna e adevarat insa se imprumutau si fiecare aveam evidente ca la biblioteca despre ce carti am dat, cui, cand, ce am imprumutat de la altii, etc.
Am oameni din viata mea pe care nu i-am suferit multa vreme suspectandu-i ca nu mi-ar fi inapoiat o carte.
Cred ca in vacantele copilariei aveam atata lectura obligatorie de citit, atatea carti pe care daca le citeai intr-adevar iti luau toata vacanta, fiind si sute de alte teme de vacanta, doar pentru a citi macar ceva si a ramane in creier cu macar putina informatie.
Eram obligati sa citim.
Cine te mai obliga acum sa citesti?
Am prieteni care citesc doua carti pe saptamana si acum, doar multumita faptului ca merg ore intregi cu metroul sau tramvaiul catre serviciu.
Norocosi.
Noi cei ce folosim automobilul sau bicicleta nu putem avea atata timp de citit si ne mai delectam cu cate un capitol doar cand stam pe wc.
Au venit prea brusc sutele de optiuni peste romanul nostru si e inca buimac, inca nu stie ce-i e bun si ce nu pana nu le incearca pe toate, dar ele apar mai des decat puterea si timpullui de a le testa.
Deci asteptam cu nerabdare Regina :)
