Am trecut ieri pe langa muzeul militar central si cum traficul pe strada aia este ingrozitor, am avut timp sa privesc un pic inspre tunurile, tancurile  si rachetele asezate in curtea muzeului.
    E cutremurator sa observi ca procente enorme din resursele materiale si intelectuale ale omenirii sunt irosite pe inarmare. Desigur sub pretextul apararii sau descurajarii.
L-am vizitat fascinat de cateva ori in copilarie insa acum ma intreb de ce oare un muzeu militar, o istorie a mortii, este obiectiv vizitabil trecut in strategia educationala.
   Imediat dupa vizitarea muzeului ar fi necesara si o vizita la cimitir sau o vizionare de documantare despre ororile razboaielor.
   Cand esti copil mintea ta ca un burete asimileaza multe aberatii care apoi iti marcheza existenta. Azi ma uitam la acea racheta de zece metri din curtea muzeului cu un alt sentiment decat in copilaria mea, cand visam sa fiu chiar eu cel ce o lanseaza.
De fapt multe dintre jocurile copiilor (baieti) sunt legate de arme, razboaie, ucidere... 
    Cred ca omul a devenit cel mai perfid animal in clipa in care pe langa abilitatile naturale de a se apara sau a-si procura hrana a inceput sa dezvolte diabolice strategii militare.
    Cu toate ca e cel mai tanar copil al planetei, viteza cu care el construieste moartea este uluitoare.
    La toate celelalte vietuitoare armele si tehnicile de lupta au ramas intacte de-a lungul intregii lor existente pe cand la om au capatat dimensiuni apocaliptice.

In cele mai paupere medii gasim case fara electrocasnice, cum ar fi cuptor cu microunde, frigider, aragaz, masina se spalat vase si rufe, aer conditionat. Sunt familii fara masina, bicicleta sau bani de mers cu autobuzul dar nu exista  decat foarte rar, extrem de rar, o casa, locuinta, camera, cort, orice adapost improvizat, fara televizor.
Foarte multi oameni pot renunta la orice confort, la orice binefacere a tehnicii, civilizatiei, la haine, la hrana sanatoasa, la igiena chiar, pot trai fara apa curenta, fara curatenie, fara periuta de dinti sau sapun, fara masina de spalat dar nu pot trai fara televizor.

 Informarea publicului asupra pretului unui produs inseamna publicitate deci pentru a nu manipula, dezinforma sau directiona voit gresit consumatorul, trebuie sa se tina cont de legislatia europeana referitoare la acest lucru.
  Era si pe la noi o lege, 148/2000 privind publicitatea, pe care au ciuntit-o atata muland-o pe interesele unora ca nu a mai ramas aproape nimc din ea. Poate doar un articol ce se refera vag la subiect:
Art. 6. - Se interzice publicitatea care:
g) exploateaza superstitiile, credulitatea sau frica persoanelor;

  Avem un guvern care conduce dupa ureche. De fapt intreaga clasa politica isi face treaba empiric in tara asta, asa ca nu vom vedea prea des aplicate metode, strategii, construite de specialisti ci numai bajbaieli penibile uneori imitatii ieftine si caricaturizate ale celor ce functioneaza in tari dezvoltate.
  Isi permit sa-si reverse asupra populatiei toate ideile fanteziste pentru ca singura lectie invatata bine de catre ei este ca pentru prostie, incompetenta, rea credinta sau chiar coruptie, nu vor plati niciodata nimic, toate parghiile fiind in mana lor, toate legile facute de ei sunt aplicate tot de ei.
  "Stapanii tarii" stiu ca poporul acesta e atat de naiv incat, asa cum mai scriam si in alte ocazii, poate fi dispretuit tot mandatul ca uita tot dispretul cand i se da un blid de fasole cu ciolan, doi mici, o galeata de plastic sau un brat de promisiuni in campania alectorala.

  S-a gandit Videanu ca economia noastra nu merge din cauza spoliatorilor ce pun preturi exorbitante la produsele alimentare si spre informarea populatiei vrea sa implementeze un sistem care accesat de nea Gheorghe sa-l anunte pe acesta ca in Covasna cartofii sunt mai ieftini decat in BUcuresti, directionandu-l intr-acolo si regland astfel preturile la
cartofi.
E mai usor sa risipesti atatia bani decat sa fiscalizezi agricultura.
Eventula centralizare a tuturor acestor date presupune probabil ca pe langa E-Romania, portalul de juma de miliard de euro mort inca inainte de a se naste, sa mai facem unul tot atat de scump si tot atat de functional (ei zic ca nu-i portal ci "solutie pentru o guvernare eficienta")?
Vai de noi...

La Jesolo(Italia) pe malul Adriaticii, chiar pe plaja, de niste ani buni (vreo 13) in fiecare vara vin copiii mari, artistii sculpturii in nisip, sa-si faca la concurenta cu copii mici de pe plaja castelele lor uriase.
Anul acesta tema este Pinocchio deci sculpturile (enorme, tinand cont de materialul folosit) prezinta scene din frumoasa poveste a lui Collodi.

Mi se pare un paradox arta efemera, ideea contravenind dorintei de perenitate a operei fiecarui artist, de orice fel. Seamana un pic cu arta efemera a naturii, cum ar fi curcubeul, florile de gheata, norii asezati intr-un fel anume, valurile...

Am multe fotografii insa cateva in care nu sunt si membri ai familiei mele sunt aici 

E revoltator sa citesti de fiecare data titluri precum cel de azi de pe realitatea tv sau din zilele trecute in capital, hotnews ori alte locuri :banii capsunarilor.
Eu cred ca presa noastra e plina de reziduuri sau neaveniti, oameni care au ajuns acolo conjunctural, trecand prin diferite paturi sau impinsi de diferite pile. Stiu ca e cam dur dar altfel nu-mi explic cum se intinde prostia asta ca o plaga, fara nicun control, fara ratiune, fara analiza simpla macar.
De ce numeste toata presa marea masa a celor din afara "capsunari"? Pentru ca dupa ce un ziarist a folos sintagma capsunari intr-un context corect o pleiada de cretini au preluat cuvantul pentru simplitatea lui din lipsa capacitatii lor de a gandi logic?
De ce nu s-or numi ei zidari, sudori, badante(femei in casa) sau carsetori, nu stiu, asta cu toate ca pe langa cateva mii de persoane ajunse doar sezonier la cules de capsuni in strainatate, sunt de sute de ori mai multe persoane din categoriile enumerate de mine.
De ce nu spun ziaristii copy-paste banii curvelor, daca tot vor sa gasesca o categorie reprezentativa ce aduce valuta in tara? O curva castiga pe seara cat un capsunar pe luna, adica 500 euro.  
Deci in realitate curvele plecate aduc mai multi bani decat investitiile straine atrase de curvele politice din tara.

Nu sunt un tip trist, deprimat, deceptionat. Nu am fost parasit niciodata. Nu voluntar (mama m-a parasit fara voia ei, plecand in cer).
Dar imi pun cateva intrebari citind despre o artista pierduta, ratacita de propria persoana, un om care la 43 de ani lasa un mesaj de adio in care printre altele ii spune copilasului ei de numai un an: "te iubesc Puicul"
Asta vreau sa inteleg, acest mesaj lasat Puicului.

 Cand parasesti pe cineva o poti face iubindu-l, chiar iubindu-l extrem, motivele fiind multiple. Asa ceva se petrece in lumea adultilor intre indragostiti dar cand iti parasesti copilul de un an total voluntar, cand il privezi de tot ce mai poti fi tu vreodata in viata lui, mai are sens sa-i spui te iubesc?
Eu niciodata nu am sa inteleg felul in care unii vad moartea. Nu stiu cine spunea ieri ca mamele care se sinucid de regula o fac impreuna cu pruncii lor pentru a-i feri pe acestia de o viata fara speranta. E absurd sa crezi ca acel om dar si mai aberant e sa procedezi asa. Nu sunt de acord cu sinuciderea decat in conditii extreme(o boala incurabila in stadiu terminal) iar cu uciderea pruncilor sub nicio forma n-am sa fiu vreodata, indiferent de cat "bine" le doreste ucigasul mama sau tata. E o atrocitate fara limita.
Sa revin la te iubesc.
Ce inseamna aceste doua cuvinte in mintea omului care se gandeste doar la propria persoana? Poti spune asta copilului tau si apoi sa-l parasesti? Sa faci asta inseamna ca inainte de iubirea fata de el, aflata printrea alte amanunte din viata ta, sunt ratiuni mult mai complexe.
Pe mine m-a durut acea bucata de mesaj formulata mecanic ca si cum ar fi fost vorba despre un copil pe care-l cunosc. Nu admit nici nebunia de moment, nici dementa cronica, daca in clipa aceea ultima tu ca mama ti-ai amintit de copilul tau de numai un an, ti-ai amintit ca il iubesti si totusi ai facut=o punand inaintea vietii lui frustrarile tale.
Asa ceva nu inteleg.  
Traim intr-o iluzie de viata, avem o evolutie defecta, daca inaintea fericirii copiilor nostri punem propriile frustrari, de absolut orice natura ar fi ele.
Unele persoane isi doresc cu atata ardoare sa devina mame incat fac schimbari mari, uriase, in viata lor; isi parasesc partenerii, slujbele, fac tratamente costisitoare si dureroase, atrag admiratia sau compasiunea societatii, prietenilor dar in final constatam ca in acest caz ca totul a fost doar indeplinirea unei ambitii personale pornite din alte ratiuni, poate de imagine si nu din dorinta sfanta de a fi mama.

   Vrem nemurirea cu totii, chiar daca unii dintre noi nu recunosc  iar altii nu constientizeaza.  
  Cel putin vrem sa ne prelungim viata cat mai mult.
   Nemurirea nu e un act egoist cum s-ar parea, nu e un scop in sine ci un mijloc prin care jungem la scop.
  Dorinta de nemurire e motivata de cautarea sensului. Pygmalioni sau simpli arheologi sculptam sensul ori facem sapaturi in cautarea lui.
  Sensul poate fi in orice. Poate fi o creatie, descoperirea pietrei filozofale, descoperirea propriului eu, a iubirii sau a durerii adevarate.  
  Cerem nemurirea pentru a ne putea desavarsi opera. De cele mai multe ori il invidiem pe Sisif pentru simplitatea pedepsei sale, Sisif din noi carand mii si mii de stanci spre varful muntelui, nefiind pedepsit de zei pentru viclenie, precum celalalt, ci pentru indrazneala de a se naste.
  Cerem nemurirea pentru a putea insela vigilenta zeilor, pentru a gasi momentul lor de neatentie sau slabiciune, lasand astfel din timp in timp in urma unele dintre stancile pedepsei.
  Auzim uneori expresia "acum pot sa mor linistit" de la persoane nu neaparat batrane ci impacate cu sine, persoane ce si-au gasit sensul ori si l-au faurit.
   "Stii tu ca daca iti vei construi viata perfecta, femeia perfecta, iubirea perfecta, durerea perfecta, iti vei pierde nemurirea, redescoperindu-te?" zice un gand frumos, deghizat in amenintator.
  Stiu. E clipa in care me tem cu adevarat, vreau sa inghet timpul, clipa, conservarea perfectiunii, e momentul in care eu dupa ce-am construit un castel din carti de joc, odata cu ultima carte pusa imi opresc respiratia sa nu stric totul.
Atunci vreau sa devin si chiar devin muritor.

La concerte artistii mai necunoscuti canta in deschidere, pregatind adevaratul spectacol, cel al greilor. La masa gazda ne ofera surprizele succesiv, culminand cu cea mai delicioasa. La magazin nu ne este aratata de la inceput cea mai frumoasa rochie, pantof sau costum, acelea venind abia la urma, cand sunt epuizate toate celelalte oferte.
Si viata ne serveste la fel, uneori dozandu-ne fericirea dupa criterii secrete, de parca cineva acolo sus sau oriunde ar sti ca o portie mare de fericire oferita la inceput nu poate fi urmata de portii mici.
Iar noi oamenii copiem destinul facand la fel deseori si oferind celor dragi iubire cu lingurita, temandu-ne sa nu-i intoxicam, sa nu li se aplece, sa nu-i sufocam.
 Seamana cumva cu premiile de la loterie, cand esti pus sa alegi intre a primi tot premilul odata, cu conditia sa platesti o suma enorma impozit, deci premiul injumatatit, sau sa primesti premiul in multe transe mici pe o perioada indelungata, numai ca alegerea nu o faci tu ci cel ce ofera iubire.
Sau poate ne temem ca oferind azi iubirea toata maine vom descoperi izvorul secat...
Iar daca stim e si mai rau.
Daca-i asa nu are rost iubirea.

Ieri m-am speriat cand am vazut cati politisti erau in zona Rahova dar azi deja am inceput sa ma obisnuiesc cu prezenta lor in peisaj.
Erau plantati din zece in zece metri, ca la vreo vizita oficiala a Papei sau a lui Obama.
Frumos tablou. Iti da siguranta si incredere (parca asta e sloganul).
Si ca scenogarafia sa fie o desavarsire artistica, asa cum numai politia noastra stie sa faca, golurile dintre politisti au fost umplute, se pare cu acordul politiei, altfel alta explicatie nu am, cu vanzatori de tigari ieftine si fara timbru.
Multi. Exact ca in imaginea alaturata (pentru  detalii click pe poza) .

Cred ca politia de la sectia 19 auzind ca din programul anticriza al guvernului face parte si eradicarea evaziunii fiscale, a inceput lupta impotriva evaziunii in stilul propriu.
Ce conteaza cum o faci daca o faci, nu?
Bani sa intre la buget.
Doar ca nu stiu daca intrarea banilor in bugetul contrabandistilor si politistilor ce-i proatejeaza, in ciuda revoltei prostilor ce platesc taxe, deci ii platesc si pe politisiti, va ajuta cumva tara sa iasa din criza.

Oare sefii celor de la 19 nu pot face o mica excursie in zona sa-i "premieze" pe cei ce organizeaza asemenea frumusete de spectacol in ochii cetatenilor?

Scrie prin unele ziare ca deja cunoscuta scena a lesinului din spectacolul grotesc "Boc la inundatii" nu de de fapt decat o inscenare artistica.
Se da ca dovada un film pus de o televiziune locala pe site-ul propriu( CNS Roman )  in care la minutul 2'42 cineva din echipa ce-l insotea pe Boc spune:"Deci am stabilit, doamna Lia leşină, restul cu aplauze, va rog, da?"
Nu putem sti daca fimuletul e o proba incriminatnta ca premierul incearca sa exploateze in folos propriu o drama aproape nationala pentru ca astfel de filme pot fi contestate oricand. A fost contestat cu tupeu chiar filmul in care presedintele lovea clar un copil asa ca o voce a cuiva poate fi oricand pusa la indoiala.
Mi se pare bizar ca filmul a disparut si de pe Youtube si de pe site-ul televiziunii respective el putand fi gasit totusi la antenisti pe site.
De ce sa fi scos cineva din acea televiziune filmul daca el nu e trucat? De ce daca e trucat nu e nimeni aratat cu degetul pentru asta?
Trecand peste posibilitatea facaturii, chiar si originala, scena mi se pare evidenta pentru a caracteriza foamea presei. Un om lesina, moare acolo si douazeci de microfoane si camere aproape ca il sufoca suplimentar. Cred ca televiziunile au mers prin acele locuri ca oile, la gramada, altfel nu-mi explic de ce scene sau fapte inedite, iesite din comun, nu au ajuns pe
sticla, ci numai banalitati, iar toti au acelasi film de parca l-ar prelucra fiecare cu propria sigla.

Dupa atatea zile in care imi inchipuiam ca ziaristii, scormonitori cum ar trebui ei sa fie, nu au scapat din vedere nimic, apare o curte enorma izolata perfect, in care viata se desfasoara normal in ciuda faptului ca in jur apa e de doi metri.
Cum n-au vazut asta nici cei de la Realitatea din elicopterul lor "inchriat"(astia de cand au probleme cu ANAF-ul au inceput sa=si doseasca bunurile ca sa nu aiba fiscul ce confisca, trecandu-le pe alte firme si folosind inchirieri de fatada pentru a le exploata.)

Nu avem presa adevarata nici macar in era informatiei in cantitati si viteze uluitoare.
Reporteri de teren, de investigatii, interviuri luate  in conditii imposibile unor persoane imposibile... nu.
Ii vezi stand cate o zi intreaga cu camerele montate in fata la DNA asteptand sa vina un VIP iar cand acesta vine il intreaba tampenii irelevante sau il rateaza pur si simplu, preluant apoi de la concurenta stirile respective.