Nu credeam ca poti iubi asa de mult pe cineva fara sa-l fi vazut pe viu vreodata, fara sa-l
fi atins, fara sa-l fi tinut in brate.
NU stiam nici ca te poti indragosti la prima vedere asa de ireversibil.
Acum cred,
E innebunita dupa el.
In fiecare zi ii ia pozele la rand, privindu-le topita.
Si cele cateva filmulete.
Nu l-a atins niciodata, cum spuneam, nu l-a strans de mana sau in brate, nu l-a mangaiat si
cu toate astea... e topita.
Ea mai intelege uneori ce vrea elsa spuna dar el nu intelege nimc din ce-i spune ea insa
limbajul semnelelor, zambetelor, ochilor, face comunicarea facila.
Urmeaza sa se intalneasca in scurt timp si deja numai la asta se gandeste.
La inceput isi ascundea emotia si privea pozele pe care le primea cu el, doar admirativ.
Acum se vede clar ca este cucerita pe viata
Neavand ocazia sa-l intalneasca cere poze, poze, poze, intr-una.
Si web si filme...
Ii trimite uneori cadouri; haine si suveniruri.
Nu stie daca ii plac dar se bucura cand il vede imbracat in ele.

 
 Aaaa... Iata-l aici.

Ce-i impinge pe oameni sa se tatueze, sa-si puna piercing sau sa-si individualizeze  excesiv anumite caracteristici personale, altfel comune?
De pilda unii isi vopsesc parul in culori inexistente la cel natural, altii isi vopsesc chipul in culori ciudate sau isi fac tunsorile si coafurile cele mai extravagante.
Facem toate astea dintr-o teama de a nu trece neobservati?
Sa fie adoptarea individualizarii excesive un semn de frustrare, de subapreciere sau teama de anonimat?

Facem multe ca sa iesim din grupul numit oameni si cu toate ca omul este un animal social, poate cel mai social dintre toate, in mod paradoxal vrea sa se aseze fata in fata cu societatea si nu in interiorul ei depersonalizandu-se; lumea sa fie el si ceilalti.

Unul dintre motive este chiar o caracteristica specifica omului, considerata defect, omitandu-se latura ei constructiva: invidia.
Nu e senzatie mai placuta pentru egoul nostru decat invidia celorlalti.
Nimeni nu recunoaste dar mai mult de jumatate din ce facem nu este pentru supravietuire ci pentru a produce invidie.
 Case enorme, masini inutil de scumpe si puternice, haine exorbitant de costisitoare si deseori teribil de nepotrivite pe corpul nostru.
Invidia este rasplata suplimentara a efortului, este premiul ascuns.
Nu trebuie sa luam mereu drept negativa si pacatoasa (din punct de vedere moral si religios) dorinta de a produce invidie sau satisfactia pe care ne-o produce asta.
Putem fi invidiati nu neaparat pentru bunuri materiale, pentru reusite fabuloase sau vreun noroc chior, ci si pentru faptul ca am reusit sa slabim, pentru ca am facut un act de eroism, pentru ca suntem asceti (ar fi multi care si-ar dori viata simpla dar nu e asa de usoara renuntarea pe cat se pare)sau chiar pentru ca nu invidiem pe nimeni...
Invidiosii sunt in general repudiati de societate dar cei ce admira nu, cu toate ca invidia si admiratia sunt surori bune si rareori le poti distinge, adulatia fiind de cele mai multe ori adevaratul nume al admiratiei aparent sincere.
Extrema admiratiei, venerarea, este la fel ca si extrema invidiei, pizma.
Si totusi, in mod ciudat, omenirea a progresat mai mult datorita defectelor omenesti decat calitatilor.
Invidia, rautatea, lacomia, au facut ca fiecare sa vrea mai mult, mai altfel, decat celalalt, deseori chiar ce are celalalt, mergand de la individ pana la nivelui grupurilor de indivizi, de la triburi pana la state.

 
    
Citesc in presa despre un accident in care e implicat un taxi si trei motociclete.
Taxiul a iesit in strada in mod de-a dreptul criminal, asta e cert dar vad si multe declaratii in care se sustine ca motociclistii aveau viteza mare.
Eu cred ca asta e doar o iluzie optica sau eroare de apreciere.

Nu spun ca nu se circula uneori cu viteza mare insa in oras 50 km/h pare o viteza enorma la un motociclist privindu-l de pe trotuar pe cand la un automobilist nu pare asa mare.
Este o ostilitate fatisa si gratuita fata de motociclisti si asta pentru ca soferii(si eu conduc) nu vor sa accepte ca cei pe doua roti au aceleasi drepturi ca si ei circula duopa acelasi cod rutier iar strada este a tuturor.
Soferii se plang in mod nejustifica ca motociclistii se strecoara printre masini.
E rau?
De ce?
Nu mai poate nea' Caisa sa deschida usa cand are el chef sa suipe pe jos sau care e motivul?
Nu poate schimba banda fara sa se asigure bine?
In celelalte tari europene oamenii nu se mira de faptul ca un grup de zece motociclete ajung printre masini in fata la semafor.
Ce-ar insemana ca astia sa stea in banda unul in spatele celuilalt? Nu ar fi mai incurcat traficul?
Ce-o sa ne facem noi romanii cand motocicletele, scuterele, bicicletele, se vor inmulti cu miile?
Peste tot e asa. Sa circuli pe doua roti e si economic si practic iar pe bicicleta nu mai zic cat e de sanatos.




PS Cancan e tot Cancan( pentru ca altfel nu s-ar numi asa), pune accidentul in Bucuresti.
Nici nu conteaza unde se petrece, important e sa nu se mai intample asa ceva.

Ma apuca greata si revolta cand ii aud pe guvernanti laudandu-se cum reduc ei cheltuieli de colo, de dincolo, cum eficientizeaza diferite servicii ce erau "gauri negre" ale bugetului, aspiratoarele banilor publici.
O aud pe Elena Udrea cum propune ca sefii unor institutii sa renunte la afaceri sau sa aleaga intre afaceri si sefia acelor institutii.
Parca pana acum nu se stia ca bunicile, cumnatii, fratii, soacrele si parintii octogenari ai politicienilor de varf sunt, paradoxal, cei mai buni afaceristi din lume.
O aud ca vrea desfintarea CNI (Compania Nationala de Investitii), renuntarea membrilor de partid PDL la afacerile cu statul, o aud cum a redus ea consumul de benzina din propriul minister,etc.
Pai in aparenta e curatenia necesara, e semnul ca se doreste castigarea luptei cu criza si ca Guvernul munceste.
Dar este doar aparenta.
Oprirea risipei inseamna inchiderea unor buzunare si asa prea pline din bani publici dar risipa nu exista sau mai bine zis banii astia "risipiti" nu s-au volatizat ci sunt undeva in conturi babane, in averi fabuloase facute peste noapte.
Circuitul banului functioneaza dupa legile naturii conform carora, dupa cum spunea Antoine-Laurent Lavoisier "nimic nu se pierde, totul se transforma" deci ar putea eventual aduce inapoi banii furati de catre toti cei care au avut cheia de la visterie la un moment dat. Ei se stiu intre ei cu totii ba chiar ii vedem si noi din afara terenului.

Pana atunci e doar vrajeala ieftina de astupat gura fraierilor. 

Deseori ma intrebam de ce artistii au nume de scena si nume real?
Iata explicatia in titlu.
Cu numele acela lung si greu de pronuntat nu putea face asa cariera muzicala marea artista Maria Callas.
Pana i-ar fi fost anuntata aparitia pe scena s-ar fi terminat timpul alocat spectacolului.

Sambata am fost intr-un circuit prin regiunea Verona, conform traseului insemnat cu albastru pe harta mea, trecand prin munti, cu cateva mici popasuri in preajma localitatii Rovereto apoi chiar in aceasta localitate (unde am vizitat o biserica taiata in munte direct) iar penultimul popas a fost pe limba de pamant intrata in "Lago di Garda" numita Sirmione(Ultimul popas a fost la Verona). Pentru a doua oara in doar doua saptamani am facut rurul acesta.
 Asta inseamna ca m-a cucerit de la prima vizita.
O bucata de Italie minunata.
Pun mai jos cateva poze cu casa in care a locuit Maria Callas prin anii 50, parcul ce-i poarta numele si Piata din fata casei sale care a fost denumita, cum altfel decat, Maria Callas (pentru cine e interesat vila este de inchiriat).

La nouvelle loi dénommée "ficha limpa" (littéralement "fiche propre" en français), soutenue par l'Eglise et de nombreuses ONG, prévoit que tout homme politique condamné en justice en première instance pour corruption électorale, achat de vote ou malversations de deniers publics, ne soit plus éligible pendant huit ans.( le point  )

Scriam zilele trecute chiar despre ceva asemanator si anume oportunitatea unei legi a lustratiei pentru mincinosi:

Trebuie sa existe o masura care sa-i impiedice sa mai conduca pe politicienii ce au mereu nerusinarea sa experimenteze incompetenta lor pe populatia intregii tarii.
 Sa se faca o lege a lustratiei pentru politicieni mincinosi (e cam pleonastica exprimare politicieni mincinosi...). Sa nu mai aiba voie in functii publice dar nici in politica cei ce promit fara acoperire.

La noi legea braziliana ar putea fi aplicata doar criminalilor pentru ca nu avem personaje politice marcante ce au fost condamnate pentru coruptie.
Nici macar celor cativa gainari dovediti ca au fraudat electoral nu li s-a miscat un fir de par.

Daca s-ar gasi si la noi 2,5 milioane de nemultumiti am putea schimba multe insa suntem asa de prosti (in sensul de creduli) incat acceptam orice sut in cur daca e insotit de o justificare, fie si la mintea cocosului de idioata.

Pretextul in sine este circumstanta agravanta a ipocriziei dar cand e folosit ca premiza caracterul sau, si asa duplicitar, se dubleaza inca o data adaugand un plus de valoare negativa.
Poti folosi pretextul, deci o motivatie din start deghizata, pentru o actiune subiectiva necesara, asa cum de exemplu mintim in scopuri pozitive sau din instinct de conservare dar il poti folosi si ca premiza neonesta, eu restrangand aici definirea onestitatii ca reprezentand un caz particular ce reprezinta strict raportul dintre doua persoane cu obligatii morale reciproce.
Folosirea pretextului ca premiza e greu de dovedit datorita dublei sale protectii insa daca printr-o intamplare sau greseala a celuluilalt e dovedita, faptul reprezinta, daca nu o latura nu prea frumoasa a caracterului celuilalt, cel putin un prim semn de alterare a conexiunilor reciproce ce mentin loialitatea, respectul si chiar iubirea dintre doua persoane.
Pretextul ca premiza poate fi de diferite dimensiuni, plecand de la simpla migrena a sotiei pentru a evita o partida de sex (aici sunt de acord cu evitarea dar nu cu procedeul) sau invocarea starii de oboseala si somn pentru a intrerupe o convorbire telefonica preferand vizionarea unui film, pana la altele mai grave.
Insa toate sunt simptome si ca orice simptom pe baza lui se poate diagnostica un stadiu usor, incipient, nesemnificativ sau dimpotriva unul terminal, al deteriorarii unei relatii.

Doamnele din PDL cred că revigorarea Romaniei pe termen lung nu se poate face fără sprijinul acordat familiilor în creşterea copiilor. antena 3

   Ce inseamna dom'le sa fii o organizatie parte a unui partid la guvernare...
Poti ruga partidului sau guvernului tau sa faca un pic de discriminare, alegand intre a ucide pensionarii sau copiii.

   Daca exista si OPPDL (pensionarii) sau OSPDL (somerii) ori chiar OBPDL (bugetarii),
lucrurile stateau cu totul altfel, categoriile respective fiind sustinute din interior impotriva unui guvern al lor care face chestii de capul lui fara consultate propriilor organizatii surprinzand chiar membri marcanti de partid.
   Nici Presedintele tarii nu a stiut de strategia pe care Boc o face probabil pe genunchi stand ascuns in biroul lui blindat de la Palatul Victoria si doar o trimite prin curier la Cotroceni noului purtator de cuvant, altfel ori isi asuma si el eventualul esec ori il tragea de maneca sa reduca din borduri, piscine si consilieri inutili si nu din banii batranilor sau copiilor.

Una dintre masurile ce se doresc luate de catre Presedintele tuturor romanilor este
reducerea salariilor bugetarilor cu 20%.
Apoi a aparut discutia ca daca n-ar fi alta solutie, ar fi totusi de acceptat masura reducerii fondului de salarii, celei a reducerii individuale a salariului fiecarui bugetar si astfel cei indreptatiti vor curata sectoarele bugetare de cel putin 20 % dintre cei aflati acolo inutil.

Cand s-a pus in discutie tema asta toata lumea a sarit ca "niciodata nu va fi dat afara unul cu pile ci tot unul care isi face bine treaba".
Si?
Imaginati-va piata muncii din sectorul privat asaltata doar de oameni profesionisti, harnici, corecti si fara pretentii salariale mari, cei dati afara de la stat.
Nu e asta iesirea din criza?
 
Falimentul sectorului bugetar oricum e aproape cu sau fara restructurarile facute de Marele
Zeus.

Si iata cum strategia bine gandita de ilustrul ganditor va revigora si chiar supradezvolta
sectorul privat.  

   Il citesc cu drag pe Andrei Plesu de fiecare data si aproape fiecare fraza a lui ma face sa dau aprobativ din cap. Asta nu inseamna ca nu sunt si texte sau rationamente cu care nu sunt de acord.
   In textul "un gand rapid despre iubire"(dilema veche) a prins doar superficial ideea, a expus si explicat doar ce se vede de la distanta pe care viata si experienta personala i le-au permis, omitand experienta si vietile altora (vezi iubirea dintre Nabokov si sotia sa, de exemplu) o anumita latura a fenomenului ce seamana cu iubirea pura, confundand-o  cu falsa iubire si anume iubirea aparenta, incompleta sau autoindusa (uneori doar ne imaginam ca suntem iubiti pentru ca ne dorim din tot sufletul asta).
   Iubirea totala, adevarata, eterna arde totul iar in urma ei nu-i  poate supravietui individul care sa o ia de la capat repetand experienta.
   Sunt oameni facuti unul pentru celalalt, oameni care nu pot trai unul fara altul post
iubire, chiar daca fizic, biologic, supravietuiesc, sufletul lor fiind golit de orice resursa necesara altei iubiri.  

1) Ne vom iubi veşnic (cu variante: „Nu ne vom mai despărţi niciodată“, „Nu-mi mai pot
imagina viaţa de-aici înainte fără tine“ etc.) 2) Parcă ne-am cunoaşte dintotdeauna (cu
variante: „Sîntem făcuţi unul pentru altul“, „Am fost programaţi de la începutul lumii să
ne întîlnim“, „Eşti dintotdeauna perechea mea, jumătatea mea“) şi 3) Iubirea noastră e
unică („Trăim ceva rarisim, fără precedent, fără comună măsură cu iubirile altor cupluri“).
Dacă nu te-ai auzit niciodată proferînd măcar unul din aceste trei „absoluturi“, n-ai fost
niciodată cu adevărat îndrăgostit. Faptul că i-ai auzit şi pe alţii vorbind la fel nu te
demobilizează. Cu tine şi cu amorul tău e altceva. Ceva profund, neconvenţional,
ireductibil.  


   Andrei Plesu a vorbit aici despre iubire ca matusa mea Maritza despre pictura lui Mondrian:
    "Ce maica eu nu stiu sa dau cu bidineaua cateva dungi pe o bucata de carpa?"
   Barbatii foarte urati, cu regret afirm dar Plesu e urat ca dracu', au frustrari legate de iubire si daca Schopenhauer si-a permis sa scrie in cel mai brutal stil misogin despre iubire, femeie si sentimente, varsandu-si amarul cauzat de imposibilitatii lui de a gusta din trairile oferite de acel sentiment, vinovata fiind urateniei sa, Andrei Plesu e un intelectual fin si stie ca o abordare misogina a subiectului in zilele noastre l-ar dezavantaja, asa ca atribuie un sens efemer si banal prin repetare infinita, iubirii, din postura celui ce nu prea a fost favorizat de soarta, femeile care i-au spus vreodata acele vorbe pe care le le bagatelizeaza fiind cred foarte apropiate de numarul zero.
   Revenind la matusa Maritza, pictorul foloseste aceleasi culori cu zugravul ce spoieste
pereti insa rezultatul e altul.
   De multe ori fiecare doua entitati unite print acela "banal" sentiment numit "iubire"
compun o simfonie a emotiilor, fericirii, trairilor, clipelor extrem de lungi sau nedrept de scurte, gandurilor carora le pierzi controlul si viselor traire cu ochii deschisi, care  intotdeauna e unica iar uneori e infinita.
   Il respect pe Andrei Plesu pentru profuinzimea gandirii sale, pentru limpezimea cu care
surprinde si relateaza fapte si moravuri omenesti ascunse ochiului profanilor dar sunt
lucruri pe care nu le poti judeca bine decat din interior, alfel suna a injuratura de suporter asezat pe scaun, adresata fotbalistului ce nu a jucat bine o minge pe care el, microbistul care nu a atins mingea in viata lui, ar fi ratat-o in mod penibil.

In rest e frumos articolul dar e doar literatura de calitate cu pretentii de psihologie.